Controlul tehnic in procesul de asamblare

Controlul tehnic desfasurat in procesul de asamblare are un caracter continuu si se desfasoara, practic, in toate etapele procesului.

El incepe cu un control preliminar al pieselor supuse asamblarii, continua cu verificarea corectitudinii asamblarii subansamblurilor si se termina cu un control final al produsului asamblat.

Controlul este desfasurat atat de catre muncitorii care efectueaza asamblarea cat si de controlori specializati in anumite etape ale ansamblarii.

Cea mai simpla forma de control o constituie controlul vizual, prin care se pot pune in evidenta amplasarea si existenta tuturor pieselor, ce intra in subansamblul sau ansamblul respectiv, strangerea piulitelor, a suruburilor, blocarea lor etc.

Punerea in evidenta a anumitor caracteristici ale subansamblurilor sau ansamblurilor, ca, de exemplu: jocuri, strangeri, pozitii reciproce ale pieselor (paralelism, perpendicularitate, batai etc.), se face cu instrumente de masurat si control universale (sublere, micrometre, ceasuri comparatoare, truse de calibre de interstitii etc.) sau cu dispozitive speciale de control.

Controlul final al produsului reprezinta, de fapt, o revizie generala desfasurata asupra ansamblului inainte de rodare, in timpul ei si la receptia produsului.

Defectele principale de asamblare constatate in cadrul controlului final pot fi grupate astfel:

– defecte legate de pozitia reciproca a elementelor componente ale produsului, prin neasigurarea coaxialitatii, a paralelismului, a perpendicularitatii, cand s-au lasat batai axiale si radiale mari etc.;

– defecte de suprafata, cum ar fi loviturile sau zgarieturile produse in cursul asamblarii;

– defecte de echilibrare etc.

La receptia masinilor este necesar sa se controleze:

– precizia cinematica a functionarii masinii;

– siguranta si functionarea normala a mecanismelor si a subansamblurilor masinii. Acestea se stabilesc prin examinarea subansamblurilor, prin masurarea fortelor si a momentelor, a presiunii din sistemul de ungere etc.;

– verificarea usurintei mersului masinii si a consumului de energie la cursa de mers in gol si in cea activa, ca, de exemplu, la masinile unelte;

– verificarea etanseitatii, a uniformitatii debitului si presiunii la dispozitive hidraulice sau pneumatice;

– functionarea lina si linistita a mecanismelor. Aceasta are o deosebita importanta, pentru ca majoritatea mecanismelor masinilor trebuie sa functioneze lin, fara socuri puternice si zgomot intens, fara batai si trepidatii, care provoaca vibratiile masinilor, uzura lor si degradarea mecanismelor;

– verificarea instalatiilor de ungere si de racire;

– verificarea temperaturii lagarelor, a ghidajelor etc.

Verificarile efectuate la receptia masinilor sunt variate, dar scopul lor se reduce la determinarea caracteristicilor de exploatare efectiva a masinii, ca, de exemplu: productivitatea, puterea dezvoltata, turatia, consumul specific de combustibil, gradul de finisare si de precizie a produsului, precum si stabilitatea functionarii normale a mecanismelor.

De exemplu, la asamblarea unei pompe cu roti dintate avand urmatoarele caracteristici: debitul 60l/min, turatia 1190 rot/min si presiunea de regim 40 – 50 daN/cm patrati, receptionarea ei consta in incercarea pe bancul de proba, unde se efectueaza proba de functionare si verificarea debitului.

Functionarea pompei se controleaza la presiuni crescatoare in mod continuu, dupa urmatorul regim: 60 min fara presiune; 10 min la presiune de 15 daN/cm patrati; 10 min la presiunea de 30 daN/cm patrati si 10 min la presiunea de 45 daN/cm patrati.

In cazul unei asamblari corecte, la sfarsitul incercarilor, temperatura uleiului nu trebuie sa depaseasca 80 grade celsius, iar cea a lagarelor de rostogolire, 60 grade celsius.

Autor: Tehnologia asamblarii si montajului (I. Gheorghe, M. Voicu, I Paraschiv)

A fost articolul de ajutor?

0 / 0

%d blogeri au apreciat: