Ce fel de scriere se utiliza in China antica? Dar in China moderna ce sistem de scriere se intrebuinteaza?

Poporul chinez a avut o foarte veche scriere proprie. In privinta Ha-nan au fost descoperite, in regiunea capitalei vechiului stat Sang (In), numeroase carapace de broaste testoase, oase si cranii pe care sunt gravate inscriptiile alcatuite cu ajutorul a circa 2000 de caractere, dintre care peste 1000 au fost descifrate. Acestea dateaza din secolele XIV – XII i.e.n. si aceasta scriere pastreaza un caracter arhaic, acelasi semn putand fi scris in mai multe feluri si dispus atat la stanga, cat si invers. Caracterele acestea au fost numite „ku-wen” (cultura veche) si provin din simplificarea semnelor pictografice; ele cuprind atat pictograme (soarele, luna, omul, copacul, apa), cat si ideograma (semne pentru notiuni) si mai tarziu fonograme (semne pentru sunete). Astfel, tabloul lui Li-Si (sec. III i.e.n.) cuprinde 3000 de semne; lexiconul (sec. I-II e.n.) circa 15000 semne; lexiconul Guag-ia (sec. III e.n.) peste 18000, iar marele dictionar al limbii chineze publicat de Khanghsi pe la anul 1700 cuprinde 44.449 de semne. Sporirea considerabila a semnelor se explica prin variatia intonatiei cuvintelor. Aceeasi silaba ca si la scrierea sumeriana capata sensuri diferite, dupa cum e pronuntata cu ton egal, ascendent, descendent sau scurt (aceste 4 tonuri caracterizeaza dialectul din Pekin, dar alte dialecte au pana la 11 tonuri).

In anul 100 e.n. Tsai-iun a inventat hartia, care avea sa ajunga abia peste mai bine de o mie de ani in Europa. Chinezii scriau pe hartie cu pensula (inventia lui Man-Tian) muiata in tus, ceea ce a permis artistilor sa creeze nenumarate scrieri. Din aceasta cauza, scrierea a trebuit reglementata prin decrete imperiale. Astfel a fost declarata „khai-su” (scriere model sau scriere normala), scrierea caligrafului Van-hsi (321 – 379 e.n.), care s-a mentinut neschimbata pana in zilele noastre.

Dupa primul razboi mondial au aparut la Sanhai lucrari tiparite cu caractere latine usor modificate, dar cum nu se putea trece dintr-o data la o reforma radicala, s-a alcatuit mai intai un alfabet fonetic (giuindzamu), format din 37 de semne si folosit paralel cu hieroglifele. Mai tarziu s-a format si o comisie, care a simplificat cateva sute de hieroglife folosite mai des (hieroglifele scrise din 7 – 13 trasaturi de pensula se scriu acum din 4 – 7 trasaturi) si s-a hotarat sa nu se mai scrie decat de la stanga la dreapta.

In 1955 a avut loc la Pekin congresul pentru „Unificarea limbii” care a convenit unificarea limbii pe baza dialectului din Pekin – cel mai raspandit.

A fost articolul de ajutor?

0 / 0

%d blogeri au apreciat: