De ce dau stelele atat de putina lumina?

Sa presupunem ca stelele populeaza Universul mai mult sau mai putin omogen. Atunci, numarul de stele care se afla intr-o sfera cu raza R in jurul Pamantului creste proportional cu R la puterea 3. Intensitatea luminii de la fiecare stea scade proportional cu 1/R la puterea 2. Prin urmare, intensitatea totala a luminii de la stelele din sfera este proportionala cu R si, daca Universul ar fi infinit, atunci luminozitatea cerului ar fi limitata numai de absorbtia neglijabila in spatiul interstelar. Cerul ar trebui sa straluceasca “mai puternic decat o mie de sori. Acest paradox era cunoscut de mult timp, dar ramasese nerezolvat. El a fost rezolvat de cosmologia lui Einstein, care constituie o aplicare nemaiintalnita prin indrazneala a teoriei gravitatiei la Universul ca intreg.

Intr-o versiune initiala a teoriei, Einstein a incercat sa gaseasca o solutie a ecuatiilor sale care descriau un univers finit, inchis in sine insusi, ca suprafata unei sfere. Atunci numarul de stele dintr-un astfel de univers ar fi finit si paradoxul cerului nocturn s-ar explica de la sine. Totu-si , asa cum am mai mentionat, dupa Fridman, ecuatiile cosmologiei lui Einstein nu permit solutii independente de timp. Candva, universul a fost compus din materie superdensa si de atunci s-a extins mereu. Astronomii au masurat vitea cu care se departeaza una de alta aglomerarile de stele. Din aceasta viteza se poate deduce ca universul a fost supradens acum 20 de miliarde de ani. Intr-un univers care se dilata, indiferent daca acesta este finit sau infinit, la noi ajunge numai lumina stelelor aflate la o distanta mai mica decat 20 de miliarde de ani lumina. Acum 20 de miliarde de ani, inca nu existau stele.

A fost articolul de ajutor?

0 / 0

Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: