Locuitorii de pe Luna – de la mit la adevar


Cu totii am auzit despre mitul oamenilor de pe luna. Dar daca ar exista cu adevarat si nu ar fi doar un mit?

Conspirationistii cred ca exista o misterioasa societate pe luna alcatuita din sute, poate chiar mii de oameni, cu o civilizatie superioara din punct de vedere tehnologic chiar si celor mai avansate societati secrete de pe Pamant.

Potrivit unei teorii, Sigmund Freud este omul care a ajuns pe Luna si a observat ca locuitorii de aici sunt clonati si beneficiaza de o tehnologie prin intermediul careia pot cuceri cu usurinta societatea mai inapoiata a celor de pe Pamant.

Revenit pe Pamant, a tras un semn de alarma oamenilor si autoritatilor statului, spunand ca societatea noastra este intr-un mare pericol.

O alta teorie spune ca Sigmund Freud a fost, de fapt, un locuitor de pe Luna care a venit pe Pamant pentru a ne spune secretele celor de acolo, incercand in acest fel sa ne protejeze. Se pare ca imediat clonele sale au aflat intentiile lui si au venit la randul lor pe planeta noastra integrandu-se in functii cu autoritate de unde pot controla lumea.

Sunt persoane care contrazic aceste teorii prin argumentul ca au calatorit pe Luna si au trimis numeroase sonde robotice care sa efectueze cercetari extinse. Atunci de ce nu au gasit nici o dovada privind existenta oamenilor de pe Luna? Contraargumentul este ca ar fi fost destul de simplu pentru aceste fiinte sa intercepteze sondele robotice si sa le ofere date false. Dar daca astronautii au fost manipulati psihologic, inoculandu-li-se aceleasi informatii care le fusesera oferite si sondelor? Oamenii de pe Luna ar fi avut timp mai mult decat suficient sa se pregateasca pentru sosirea noastra si sa se retraga in ascunzatori provizorii.



Categorii:News, Stiinţă, Tehnologie

Etichete:, , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: