Fascismul: violenta si cultul conducatorului

comunismul, fascismul

Nationalistii italieni de dreapta, adeptii lui Benito Musolini, se autodenumeau fascisti inspirati din vechiul simbol roman al puterii, fasciile – nuiele legate in jurul unui popor. La venirea la putere in Italia in 1920, Musolini configureaza un nou tip de dictatura care reprezenta un precedent si un exemplu – desi niciodata un model imitat perfect – pentru miscarile fasciste din toata lumea. In unele state europene, grupari autoritare diverse, cu trasaturi fasciste, preiau controlul aparatului de stat. Dupa Razboiul Civil din Spania din 1939, generalul Francisco Franco instaureaza dictatura. In Portugalia, Antonio de Oliveira Salazar creeaza Estado Novo (Statul nou), in timp ce in Austria se dezvolta o forma particulara de austro-fascism. Si in America de Sud existau regimuri totalitare cu trasaturi fasciste. Punctele comune ale acestor miscari fasciste sunt: structurile organizationale ierarhice, cultul conducatorului menit sa aduca integrarea sociala, simbolismul sugestiv si mobilizarea totala a maselor, care lasa putine drepturi individuale. Statul controleaza prin forta politiei politice toate aspectele vietii. Din punct de vedere ideologic, statul fascist urma din ce in ce mai mult o ideologie anti: era antidemocratic si antiliberal, anticomunist si anticapitalist, antimodern, totusi extrem de nationalist si gata sa recurga la violenta ca masura politica decisiva. Rasismul nu era un element central al fascismului. Dupa cel de Al Doilea Razboi Mondial, fascismul isi pierde aproape in intregime importanta.

Sursa: Marea istorie ilustrata a lumii, Litera international

A fost articolul de ajutor?

0 / 0

Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: