Epoca Civica

Sending
User Review
0 (0 votes)

Epoca Civica

Criticarea autoritatii si a traditiei pe toate planurile s-a intensificat odata cu ideile rationaliste si de emancipare ale iluminisumului. Revolutia Franceza din 1789 a incheiat vechea ordine a Celor trei stari si, prin deviza sa, Libertate, Egalitate, Fraternitate, a pus temeliile unei noi ordini sociale paneuropene, bazate pe principiile libertatii personale si ale egalitatii in fata legii. De-a lungul sec. XIX, clasa mijlocie, campioana a liberalismului, a ajuns treptat sa domine viata publica in mai multe state ale lumii.

Calea catre emanciparea politica a cetatenilor
Napoleon a incheiat Revolutia Franceza odata cu incoronarea sa ca imparat al Frantei in 1804 si, prin expansiunea militara, a inceput sa reorganizeze Europa dupa propria viziune. Cu toate ca a fost infrant in cele din urma in Batalia de la Waterloo din 1815, iar celelalte puteri au incercat sa restabileasca cadrul politic prerevolutionar la Congresul de la Viena din 1815, dominatia napoleoniana a lasat urme adanci in Europa. Ideile lansate de revolutie si reformele napoleoniene care au urmat au facut imposibila revenirea la vechile structuri. Dupa Codul Civil al lui Napoleon, statele din Europa pe care le-a cucerit au adoptat o legislatie civila care a servit ca model pentru solicitarile nationalistilor si ale miscarilor liberale de mai tarziu, pentru instituirea protectiei constitutionale a drepturilor cetatenilor.

Tensiunile dintre vechile structuri de la putere si miscarile burgheze care doreau sa aiba un cuvant de spus in politica au culminat intr-un final cu revolutiile de la 1848 din Europa. Amenintarea cu anarhia civila a dat roade la inceput, ducand la impunerea reformei constitutionale, dar miscarile le-a lipsit unitatea, multe realizari fiind anulate dupa restabilirea ordinii. Revolutiile de la 1848 au marcat insa intrarea clasei de mijloc in randurile celor care cauta sa mentina ordinea sociala. Clasa de mijloc incearca sa imite stilul de viata al aristocratiei. Societatea burgheza si muncitorii nu aveau sa mai fie niciodata impreuna pe aceleasi baricade.

Schimbarile din societate si economie
La inceputul sec. XIX, industrializarea – care incepuse in Marea Britanie inca din sec. XVIII – s-a raspandit in multe parti ale Europei prin inventii precum motorul cu aburi. Introducerea noilor tehnologii a determinat o transformare rapida a conditiilor de lucru si de trai, cel mai adesea in rau, la inceput. S-a format o noua patura sociala: clasa muncitoare. Muncitorii traiau in conditii sordide in cartierele muncitoresti din orasele aflate in curs de dezvoltare. Pe masura ce conditiile economice de la tara continuau sa se deterioreze, taranii si-au pierdut sursa de existenta si s-au mutat la oras sa-si caute o slujba. De asemenea, multi oameni au emigrat, cel mai adesea in America. Acestia au fugit de saracie si de regimurile din ce in ce mai autoritare care au urmat revolutiilor de la 1848.

Forta de munca industriala care se nastea a fost adeseori politizata si supravegheata. Cererile muncitorilor se refereau indeosebi la salarii si la orele de munca, insa acestia s-au alaturat in multe locuri unor miscari ale caror revendicari cuprindeau votul universal pentru barbati si abolirea saraciei. Din ce in ce mai multe ideologii politice sistematice – intre care s-au remarcat anarhismul si cosialismul, expuse in cunoscutul Manifest comunist al lui Karl Marx si Frederich Engels, – s-au luptat pentru a-si castiga influenta in randul clasei muncitoare de la oras. Pe de alta parte, desi multi lideri radicali aveau radacini burgheze, clasa de mijloc a devenit tot mai conservatoare, identificandu-si interesele cu pastrarea drepturilor de proprietate.

Economiile in curs de dezvoltare din timpul Revolutiei Industriale necesitau acces la noile surse de materie prima si la noile piete din afara Europei. In acelasi timp, afluxul de forta de munca spre oras si lipsa reglementarilor au contribuit la deteriorarea conditiilor de lucru si de viata din orase.

Statele-natiuni si imperialismul
Pe langa Revolutia Industriala, nationalismul crescand – sub forma imperialismului – a devenit o sursa semnificativa a miscarilor de puteri din afara Europei, mai ales in ultimile decade ale secolului. Acesta a avut o contributie decisiva la izbucnirea Primului Razboi Mondial. In cea de-a doua jumatate a sec. XIX, constientizarea identitatii natiunilor s-a confundat din ce in ce mai mult cu competitia pentru suprematia in lume. Pe langa faptul ca aduceau puterea si prestigiul unei natiuni, coloniile reprezentau o sursa de materie prima valoroasa, piete pentru bunuri industriale si, in unele cazuri, baze navale strategice vitale. Influenta in lume inseamna putere economica. In plus, imperialismul a fost sustinut de presupozitiile stiintelor sociale din sec. XIX, care ofereau o acoperire intelectuala pentru expansiunile imperialiste. In forma sa cea mai simpla, imperialismul a fost perceput, sau cel putin prezentat, in termeni paternalisti. De exemplu, imaginea despre sine a imperialismului britanic a fost aceea ca reprezinta cel mai mare imperiu al lumii, care cultiva dezvoltarea natiunilor supuse de pe glob, pana cand acestea vor invata sa se autoguverneze – cu toate ca, fireste, numai Marea Britanie putea determina cand ar urma sa se intample acest lucru.

Dupa ce Franta a ocupat Tunisia, iar Marea Britanie, Egiptul, la inceputul anilor 1880, intre puterile europene a inceput competitia pentru teritorii. Statele Unite ale Americii, care-si facusera propriile achizitii in pacific, si-au accelerat hegemonia in America Centrala si de Sud prin Doctrina Monroe din 1823. Printre marile puteri se numara, de asemenea, noul stat italian si Imperiul German. Suprapunerile de interese, indeosebi in ceea ce s-a numit competitia pentru Africa, au condus la un conflict deschis. La conferinta Congoului tinuta la Berlin in 1884, s-a ajuns la un acord cu privire la sferele de influenta din Africa ale Marilor Puteri. Primul conflict militar al Marilor Puteri de dupa Congresul de la Viena a fost Razboiul Crimeii din 1853-1856. Marea Britanie si Franta au luptat de partea Imperiului Otoman impotriva Rusiei, in regiunea Marii Negre. Relatiile dintre Austria si Rusia erau tensionate, in vreme ce Imperiul Austro-Ungar cauta sa ramana neutru, in ciuda aliantei sale cu Moscova. Eforturile expansioniste ale Marilor puteri au creat conflicte inevitabile. Marea Britanie si Franta revendicau aceleasii teritorii in Asia si Africa, iar aceste pretentii amenintau sa declanseze un razboi de anvergura. Insa nici una dintre parti nu-si putea permite acest lucru, iar Antanta (in franceza Intalnirea prietenilor), alianta fondata in 1904, a reprezentat tocmai intelegerea dintre Franta si Marea Britanie. Germania imperiala a condus la o cursa a inarmarii. Astfel, la inceputul Primului Razboi Mondial, Marile Puteri erau angajate intr-o complexa retea de aliante si o tot mai acerba competitie pentru extinderea imperiilor coloniale.

Sursa: Marea istorie ilustrata a lumii, Litera international

Lasă un comentariu