Reformele aduse de Qin Shi Huang Di ca imparat

Qin Shi Huang Di

Primul imparat al Chinei, Qin Shi Huang Di, a suferit mult in copilarie din cauza mamei sale care fusese dezonorata dupa ce s-a descoperit ca se purtase ca o prostituata obisnuita, iar printre numerosii ei amanti se afla si amfitrionul unui bordel care trecea drept eunuc. O astfel de dezonorare si de umilinta in societatea chineza a avut un efect profund asupra lui Qin. Cariera lui ulterioara poate fi vazuta ca o incercare hotarata de a se razbuna pe comportamentul conservator si ipocrit al curtii chineze prin distrugerea a numeroase dintre traditiile ei indelung pastrate. Cel mai evident exemplu a fost o initiativa care a socat autoritatile de tip feudalale epocii; el a hotarat sa aboleasca de mult stabilitul titlu de rege in favoarea aceluia de imparat, sau huangdi in chineza. De asemenea, a lansat un atac fundamental la adresa unei traditii de la curte, veche de secole, prin interzicerea numelor postume sub care erau cunoscuti dupa moarte fostii regi. Astfel a hotarat ca viitoarele generatii se vor referi la el pur si simplu ca la Primul Imparat, iar la succesorii lui ca la Al Doilea Imparat, Al Treilea si asa mai departe pentru urmatoarele zece mii de generatii. Pentru a intari atmosfera de schimbari radicale la curtea lui, a ordonat ca negrul, asociat in mod traditional cu apa si schimbarea, sa devina noua culoare imperiala oficiala. Familiile care detinusera putere sub vechiul regim erau acum ignorate si inlocuite de doar trei functionari de stat, numiti gong: Cheng Xiang era echivalentul unui prim-ministru modern, Tai Wei, ministru de razboi, iar Yu Shi Dai Fu administrator general, ajutandu-l pe prim-ministru. Teoretic, cei trei gong se controlau unii pe altii, in timp ce puterea suprema ramane concentrata in mainile imparatului. Ierarhic, sub gong existau noua qing ale caror responsabilitati includeau ingrijirea palatului, a familiei regale si a imparatului. Pus in fata posibilitatii unei opozitii a aristocratiei deposedate, Qin a impus legi aspre si pedepsirea severa a oricarui disident si in special a numerosilor invatati confucianisti traditionali care i se opuneau. La randul lor, confucianistii au inceput sa predice impotriva noilor reforme periculoase ale imparatului, provocandu-i astfel mania, incat nu numai cartile lor au fost distruse din ordin imperial, dar 400 dintre cei mai vehementi invatati au fost arsi de vii intr-un auto-da-fé barbar.

Sursa: Tom Ambrose, Despoti si dictatori, Litera 2009

A fost articolul de ajutor?

0 / 0

%d blogeri au apreciat: