Viata si opera lui Alexandru Odobescu (1834-1895)

Alexandru Odobescu

Desi nu a participat la revolutia de la 1848 – avea pe atunci doar 14 ani – creatia literara a lui Odobescu cuprinde, in esenta ei, ecouri din „aspiratiile vi si inalte” – cum le va numi el insusi mai tarziu – ale generatiei de scriitori (C. Negruzzi, Al. Russo, V. Alecsandri) grupati in jurul programului formulat inca din 1840 de catre M. Kogalniceanu in cunoscuta Introductie a revistei Dacia literara.

Alexandru Odobescu s-a nascut la Bucuresti, in iunie 1834.

Primele elemente de invatatura le primeste in casa, sub supravegherea mamei sale, Catinca Odobescu. La varsta de 10 ani este inscris la „Sf. Sava”, scoala pe care o frecventeaza pana la izbucnirea revolutiei din 1848.

Doi ani mai tarziu, fostul scolar de la Sf. Sava soseste la Paris, pentru completarea studiilor, unde ramane pana in 1855. Aici, tanarul Odobescu se alatura Societatii Junimea romana, in cadrul careia desfasoara o vie si rodnica activitate.

In 1851, rosteste conferinta Viitorul artelor in Romania, in care subliniaza caracterul national si popular pe care trebuie sa-l aiba artele in Romania.

In acest studiu, Odobescu extinde principiile Daciei literare la toate artele (muzica, pictura, sculptura, arhitectura), incadrandu-se in curentul national si popular, a carui ideologie o imbogateste.

Tot in 1851, publica in revista Junimea romana – editata de societatea cu acelasi nume – articolul Muncitorul roman, vibrant elogiu adus frumusetilor patriei. Pe taranii iobagi ii deplange si le prevede un viitor mai bun.

In 1853, Odobescu isi trece bacalaureatul si se inscrie la Facultatea de litere.

Se inapoiaza in patrie, in 1855, facand un popas la Dresda, unde cerceteaza galeriile de arta (in august 1852, viziteaza British Museum din Londra).

Stabilit la Bucuresti, Alexandru Odobescu ocupa diverse functii, indeletnicindu-se intens si cu literatura.

In 1857, publica in ziarul Romanul si, dupa aceea, in brosura, nuvela istorica Mihnea-voda cel Rau, iar in 1860, in Revista Carpatilor, Doamna Chiajna. In acelasi an, tipareste ambele nuvele in volum, sub titlul: Scene istorice din cronicele romanesti.

Intre aprilie 1861 – decembrie 1863, intemeiaza si conduce Revista romana, al carei program continua Dacia literara si Romania literara in conditiile noi, create de Unirea din 1859. Desi de scurta durata, Revista romana a intrunit in paginile ei, prin grija lui Al. Odobescu, pe cei mai de seama reprezentanti ai scrisului romanesc de atunci: V. Alecsandri, Gr. Alexandrescu, D. Bolintineanu, N.Filimon (al carui roman, Ciocoii vechi si noi, se publica in intregime aici). In Revista romana s-au publicat pentru intaia oara si fragmente din Istoria romanilor sub Mihai-voievod Viteazul (titlul dat de Odobescu) a lui N. Balcescu.

Tot in Revista Romana, Odobescu a publicat studiile cu caracter folcloristic: Cantecele poporane in raport cu tara, istoria si datinile romanilor si Rasunete ale Pindului in Carpati.

In 1870, scriitorul este ales membru al Societatii academice, iar in 1847 este numit profesor de arheologie la Universitatea din Bucuresti. In acelasi an, publica Pseudo-kyneghetikos.

Ca profesor de arheologie, Odobescu va continua la indrumarea arheologiei romanesti catre cercetarea relicvelor autohtone (in 1869, publicase Notice sur le Trésor de Pétrossa – Notite asupra tezaurului de la Pietrosa).

In decembrie 1877 apare, sub ingrijirea sa, Istoria romanilor sub Mihai-voievod Viteazul a lui N. Balcescu, pe care o insoteste de o calda „Preacuvantare”.

La inceputul anului urmator, tine doua conferinte: Motii si Curcanii (in ultima elogiaza vitejia soldatilor in timpul asaltului de la Rahova).

Intre 1882-1887, scriitorul se afla la Paris, ca secretar de legatie. La inapoierea in tara, isi tipareste, in 1887, in trei volume, prima culegere din opera sa: Scrieri literare si istorice. In anul 1891, este numit director al Scolii normale superioare din Bucuresti, functie pe care o va indeplini pana la moartea sa. In 1889, apare la Paris, in limba franceza, primul volum din monumentala monografie Le Trésor de Pétrossa (Tezaurul de la Pietroasa); urmatoarele doua fascicule din monografie vor aparea postum.

Alexandru Odobescu s-a stins din viata in noiembrie 1895, la Bucuresti.

Opera

Ca scriitor, Odobescu s-a impus prin nuvelele sale istorice Mihnea-voda cel Rau si Doamna Chiajna, precum si prin Pseudo-kyneghetikos, sinteza a intregii sale creatii artistice.

Fara formatia stiintifica de lingvist a lui Bogdan Petriceicu Hasdeu, Odobescu a avut opinii dintre cele mai juste. El a fost adversarul ortografiei etimologizante, porpusa de latinisti (din acest punct de vedere, Alexandru Odobescu continua lupta inceputa de Heliade Radulescu in prefata Gramaticii romanesti, din 1828, si de Alecu Russo, in Cugetari, 1855), sustinand, ca si ei, principiul fonetic.

Caracterul progresist al orientarii lui Odobescu in probleme de limba si ortografie se desprinde din numeroase lucrari, studii si rapoarte academice.

Odobescu a avut si preocupari folclorice. In studiul Cantele poporane, in raport cu tara, istoria si datinile romanilor, el considera, ca si Herder, cantecele populare „glasuri ale popoarelor„, ceea ce inseamna ca pot fi folosite ca izvoare istorice si ca documente ale psihologiei si limbii nationale. In alt studiu, Rasunete ale Pindului in Carpati, Odobescu intreprinde o minutioasa cercetare a Mioritei, la a carei temelie crede ca sta un vechi „linos„, adica un cantec de jale la moartea unui tanar nevinovat, motiv folcloric raspandit mai intai la romanii din Pind si ajuns apoi la cei din Dacia. Prin aceste studii, Odobescu are meritul de a fi preconizat si realizat cele dintai studii comparative folcloristice din tara noastra.

Sursa: Viorel Alecu, Alexsndru Piru, Vladimir Dogaru, Literatura romana – Editura didactica si pedagogica Bucuresti 1969

A fost articolul de ajutor?

1 / 0

%d blogeri au apreciat: