Opera lui Ion creanga (1837-1889)

Ion Creanga

Creatia literara a lui Creanga se compune din povesti, povestiri si Amintiri din copilarie.

Povestile isi au izvorul de folclor. Creanga a cunoscut folclorul direct, inca din timpul copilariei, incat a ramas inscris in inima sa: „…de la cinci ani, de cand am inceput a intelege (…), am auzit de sute de ori povestile pe care vi le povestesc si eu…

Soacra cu trei nurori, prima poveste inscrisa si publicata de Creanga, este construita pe conflictul dintre nora si soacra, prezent si intr-o varianta populara armeana, intitulata Soacra.

O baba, care avea trei feciori „inalti ca niste brazi si tari de vartute„, insa „slabi de minte„, ia hotararea sa-i insoare.

Dar tot atunci – adauga Creanga – (baba) lua hotararea nestramutata a tinea feciorii si viitoarele nurori pe langa sine, in casa batraneasca…

Rand pe rand, primul si al doilea fecior sunt insurati cu fete – din alte sate – pe placul babei: prima nora – „robace si supusa„, a doua – „intocmai dupa chipul de asemanarea celei dintai„, asadar, tot „robace” (adica muncitoare) si „supusa„. Feciorul cel mic – care se insoara singur – ii aduce babei o nora cu alte trasaturi morale, indeosebi nesupusa. Fiindca baba le dadea nurorilor de lucru „cu masura„, fara sa le recunoasca de a-si insusi rodul muncii lor, acestea, le propunea celei mai tinere dintre ele, s-o ucida.

In Capra cu trei iezi, Creanga isi alege personajele din lumea animalelor, carora le imprumuta caractere omenesti, asemanandu-se, in aceasta privinta, cu La Fontaine.

In Punguta cu doi bani, pedepsirea boierului, care, desi bogat, ia „punguta cu doi bani” gasita de cocosul mosului sarac, se face in numele eticii satesti: la plecarea cocosului din ograda boiereasca, dupa ce inghitise tot banaritul stapanului, se iau si toate pasarile dupa el, „de ti se parea ca-i o nunta si nu altceva…

In Danila Prepeleac, eroul principal al povestii, Danila, din „pacalit” devine Pacala:

Pana acum toti radeau de Prepeleac, dar acum a ajuns sa rada el si de dracul„.

Intr-adevar, in prima parte, eroul e un exemplar tipic al prostiei omenesti, in a doua, dimpotriva, un reprezentant biruitor al istetimii.

In Povestea porcului, Creanga strecoara aluzii pline de talc moral la adresa vietii de toate zilele: o fiica de imparat, casatorita cu Fat-Frumos preschimbat in porc, aruncant, la propunerea mamei sale, pielea de porc pe care Fat-Frumos o dezbraca seara la culcare, are de suferit blestemul acestuia. Dupa ani de zile de suferinta, timp in care fiica de imparat nu inceteaza de a-l iubi pe Fat-Frumos, acesta o izbaveste de blestem.

Aluzii satirice, insotite de percepte pedagogice, se gasesc si in Povestea lui Stan Patitul, care, prin vioiciunea dialogului, a fost asemuita cu Calul dracului, de I.L. Caragiale, iar prin convertirea fantasticului la realitatea autohtona, cu Kir Ianulea, de acelasi Caragiale.

Povestea unui om lenes constituie un elogiu adus in mod indirect muncii, condamnand lenea.

In Fata babei si fata mosneagului, in afara de harnicie, povestitorul elogiaza omenia si condamna si aici lenea, dimpreuna cu lacomia.

Toate povestile lui Creanga, oricat de profunde radacini ar avea in folclor si oricat de raspandita ar fi aria geografica a motivelor ce stau la baza lor, datorita tratarii artistice la care au fost supuse de noul autor, au iesit „din circuitul folcloric” si au devenit „opera lui Creanga” (G. Calinescu).

Talentul de povestitor genial al lui Creanga, prin care a devenit – dupa expresia lui G. Calinescu – „Homer al nostru„, ridicand opera sa la valoarea de „epopee a poporului roman„, este reliefat in Povestea lui Harap Alb.

In literatura romana, Creanga continua in ceea ce priveste talentul de povesti – realizand un salt urias – pe Neculce (intocmai ca si acesta, autorul Amintirilor avea „inscrise in inima sa” faptele pe care le povestea), precum si pe Anton Pann, cu care se inrudeste prin oralitatea stilului, cu ajutorul careia a reusit sa restituie povestii functia ei estetica primitiva. Cu Anton Pann, Creanga se aseamana si prin folosirea de proverbe si zicatori, al caror inteles, datorita contextului in care sunt plasate, devine integral inteligibil. Intr-o anumita masura, Creanga continua si pe Negruzzi, autor al lui „Pacala si Tandala„, giuvaer de umor si intelepciune, faurit cu ajutorul folclorului.

Dupa opinia lui G. Ibraileanu, adevaratul autor al operei lui Creanga e poporul:

Conceptia lui Creanga sunt ale poporului; al lui Creanga e numai talentul, pe care-l are din nastere„.

O opinie asemanatoare a exprimat despre genialul povestitor si G. Calinescu:

Creanga este o expresie monumentala a naturii umane in ipostaza ei istorica ce se numeste poporul roman, sau, mai simplu, e poporul roman insusi, surprins intr-un moment de geniala expansiune„.

Intocmai ca si Eminescu, Creanga apartine deopotriva literaturii romane si literaturii universale.

Sursa: Viorel Alecu, Alexsndru Piru, Vladimir Dogaru, Literatura romana – Editura didactica si pedagogica Bucuresti 1969

A fost articolul de ajutor?

3 / 0

%d blogeri au apreciat: