Vederea secundara in clarviziune

Clarviziunea, in sensul mai ingust de a „vedea” pe cale paranormala, era in trecut numita vedere secundara; si, pentru clarificarea notiunii, expresia ar putea fi foarte bine repusa in uz.

Exploratorii si misionarii au descoperit ca in comunitatile tribale vederea secundara era un lucru atat de obisnuit incat se considera ca fiind de la sine inteles, singura diferenta fata de simturile celelalte constand in aceea ca se utiliza numai cand era nevoie pentru un scop anume. La zulusi, oricine pierdea cate ceva incerca sa intre intr-o stare de concentrare pana cand ii aparea viziunea locului unde se afla lucrul respectiv: „imaginea este atat de limpede incat parca nici nu ar fi vorba de o viziune interioara”, nota episcopul Gallaway, un observator atent si perspicace al obiceiurilor zulusilor, „ci ca si cum ar fi vazut chiar lucrul respectiv si locul unde se afla”.

Samanii triburilor trebuiau sa fie vizionari, tot asa cum au fost profetii Vechiului Testament si „prorocii” epocii clasice. Vechiul Testament e plin de astfel de exemple. Potrivit evangheliilor, Iisus a facut deseori uz de vedere secundara, la fel ca si contemporanul sau, calatorul si filozoful grec Apollonius din Tyana. Pe cand se afla la Efes, acesta a inceput brusc sa descrie un atac asupra crudului imparat Domitian de la Roma, indemnandu-i pe asasini cu fervoare crescanda, spre uimirea celor de fata; acestia au fost si mai surprinsi ulterior la aflarea stirii ca Domitian fusese realmente asasinat la timpul respectiv.

In secolul al XV-lea, vederea secundara a Ioanei d’Arc a contribuit in a face din ea o legenda chiar in timpul vietii sale; dar, probabil, cea mai faimoasa demonstratie de „vedere” a ceea ce se intampla la distanta a fost facuta, trei secole mai tarziu, de catre Emanuel Swedenborg pe cand se afla la o receptie in Göteborg unde participau oficialitati locale, unii dintre acestia aducand mai tarziu marturie asupra exactitatii povestirii. Intrand brusc in transa, Swedenborg a „vazut” si a descris incendiul care pustiia Stockholmul la 300 de mile departare, relatand detaliat cursul urmat de foc. Mai tarziu, cand a sosit un curier de la Stockholm, s-a putut constata ca directia urmata de flacarile incendiului se potrivea exact relatarii lui Swedenborg. In timpurile moderne, un celebru vizionar a fost olandezul Gerard Croiset, apropiat colaborator al unuia dintre parapsihologii de marca ai Europei, profesorul Willem Tenhaeff de la Universitatea din Utrecht si, de asemenea, al politiei olandeze, contribuind la solutionarea multor enigme. Croiset era foarte solicitat pentru cazurile de disparitii fara urma ale unor persoane; din pacate, deseori acesta era obligat sa le spune rudelor ingrijorate ca persoana disparuta nu mai era in viata deoarece „vazuse” cadavrul ei si putea indica politiei locul unde se afla.

Croiset refuza orice plata pentru serviciile sale, considerand ca poseda un dar divin, pe care – daca incerca sa-l exploateze pentru castig – l-ar putea pierde. Disponibilitatea de a se lasa testat a permis ca majoritatea cazurilor sale sa poate fi urmarite indeaproape; iar analiza acestora a relevat ca-si obtinea informatiile prin imagini vizuale care i se prezentau ca franturi de film, aratandu-i ce se intampla, se intamplase sau urma sa se intample la distanta.

La inceputul secolului al XIX-lea, celebrul epitrop elvetian de nationalitate germana, publicistul si dramaturgul Johann Zschokke, a avut multe asemenea experiente. Cu oarecare sfiala, acesta rememoreaza in autobiografia sa ca, ocazional, atunci cand se afla in compania unor persoane straine, avea brusc revelatia vietilor acestora.

A fost articolul de ajutor?

0 / 0

%d blogeri au apreciat: