Akhenaten (1352-1336)


Akhenaten

Amenhotep al IV-lea / Akhenaten, fiul lui *Amenhotep al III-lea şi al reginei Teye, este al 10-lea faraon al dinastiei a XVIII-a, devenit celebru prin reforma religioasă unică din istoria Egiptului antic, ceea ce a reprezentat şi prima formă de „monotheism“ din istoria religiei universale.

Viaţa lui Akhenaten şi o mare parte a domniei sale, cel puţin de la mutarea în noua capitală, poate tocmai datorită îndrăznelii sale de a rupe orice legătură cu puternicii preoţi ai zeului Amon din Karnak, este deseori învăluită de mister, iar răspunsurile oferite de către egiptologi sunt departe de a fi unanime.

Deşi unii specialişti sunt de părere că ar fi existat o coregenţă între *Amenhotep al III-lea şi Amenhotep al IV-lea, aceasta nu se poate afirma cu certitudine pe baza documentaţiei de care dispunem . În orice caz, o coregenţă de lungă durată nu poate intra în discuţie datorită faptului că Thuthmes, fiul cel mare al lui *Amenhotep al III-lea, a fost recunoscut iniţial ca urmaşul legal la tronul Egiptului.

Aşa cum reiese din inscripţiile păstrate pe vasele de ceramică din palatul de la Malqata, după moartea prinţului moştenitor, Amenhotep a dobândit calitatea de „fiu adevărat al regelui“, ceea ce înseamnă că *Amenhotep al III-lea l-a desemnat drept succesorul său legal.

După moartea tatălui său, prinţul a fost proclamat de către preoţii zeului Amon din Karnak suveran al Egiptului.

Începuturile domniei noului faraon demarează cu un vast program de construcţii la Karnak. Egiptologii au stabilit faptul că reliefurile edificiilor respective se pot împărţi în două grupe: unele, reduse la număr, sunt de dimensiuni mari şi au fost executate în stilul tradiţional al epocii, altele sunt de dimensiuni mici, aşa-numitele talatat (în arabă talāta „trei“, cu referire la faptul că sunt mai late de 3 ori decât lăţimea palmei), având o dimesiune de 60 x 25 cm, din care au fost până acum recuperate în jur de 40. 000 de fragmente.

Din punctul de vedere al ideologiei regale ultima categorie menţionată furnizează date importante. Analiza fragmentelor relevă ridicarea unor temple de către cuplul regal Amenhotep al IV-lea – Nefertiti în favoarea zeului Aton. Din păcate aceste edificii au fost dezasamblate începând cu domnia lui *Horemheb, elementele lor fiind folosite la edificarea unor noi construcţii cum ar fi: pilonii II, III, IX şi X de la templul lui Amon din Karnak, fundaţia marii săli hipostile din aceeaşi incintă sacră, la templul lui *Ramses al II-lea de la Luxor şi nu în ultimul rând la tempul din Medamud.

Analiza iconografică şi epigrafică a acestor talatat-uri a scos în evidenţă faptul că ele provin din 4 monumente diferite. Primul ar fi templul numit „Întâlnindu-l pe Aton“(Gemetpaaton), construit la N. de templul zeului Amon din Karnak, probabil în anul al 2-lea al domniei lui Amenhotep al IV-lea. Un an mai târziu, în apropierea pilonului IX, au fost ridicate două temple de dimensiuni mai reduse decât primul, ele purtând denumirile „Cel durabil prin monumente“(Rudmenu) şi „Cel slăvit prin monumente“(Tenimenu). În anul al 4-lea de domnie, Amenhotep al IV-lea construieşte şi „Cetatea pietrei benben“(Hutbenben), care prin denumirea purtată evocă apropierea ideologiei faraonului de teologia heliopolitană.

Interesant de remarcat este faptul că edificiile au fost dedicate unei ipostaze noi a zeului solar care purta următorul nume oficial: „Cel viu, Re – Horus al orizontului, cel care jubilează pe orizont în calitatea sa de lumi-na care există în discul solar“.

Această frază a fost inclusă ulterior în cadrul a două cartuşe, iar numele divinităţii a fost deseori prescurtat în variantele „discul solar cel viu“ sau „discul solar“, ceea ce în limba egipteană a fost redat prin conceptul Aton (Iten).

Termenul n-a fost o creaţie a lui Amenhotep al IV-lea, el fiind folosit iniţial pentru a reda corpul celest vizibil al Soarelui, iar sub domnia lui *Amenhotep al III-lea acest aspect al zeului solar a căpătat o importanţă considerabilă. La origine, noua formă a divinităţii a fost redată în conformitate cu vechile modalităţi de reprezentare a zeului solar: corp uman, având capul unui şoim, pe care exista un disc solar. În primii ani de domnie, Amnenhotep al IV-lea i-a schimbat iconografia, astfel că zeul Aton a fost redat prin intermediul unui disc solar care a fost prevăzut cu mâini, acestea simbolizând razele solare.

Unul dintre templele de la Karnak, Gemetpaaton, a fost destinat celebrării unei sărbători sed , fapt cu totul ieşit din comun dacă avem în vedere că un asemenea jubileu avea loc de obiciei după primii 30 de ani ai domniei unui faraon. Datele de care dispunem nu precizează momentul desfăşurării evenimentului, dar se presupune că el ar fi avut loc când-va între anii al 2-lea şi al 3-lea al domniei lui Amenhotep al IV-lea. Aton-ul care apare în reprezentări este considerat de oamenii de ştiinţă a fi *Amenhotep al III-lea cel decedat, având atribuţii solare. Ca atare, această sărbătoare sed nu era una a noului faraon, ci a tatălui său zeificat. După alţi savanţi, ar fi fost sărbătoarea sed a zeului Aton însuşi. În orice caz, există documentul unui curtean de la el-Amarna care exprimă într-o rugăciune dorinţa de a vedea regele, adică pe Akhnaton, „cu prilejul primului său jubileu“.

O altă trăsătură importantă a acestor temple este omniprezenţa reginei Nefertiti pe reliefurile reconstituite, iar în cazul „Cetăţii pietrei benben“ se află împreună cu fiica ei Meritaton, ea fiind însă singura protagonistă şi cea care înfăptuieşte o serie de ritualuri (cum ar fi „prezentarea Maat-lui“ sau „distrugerea inamicului“) rezervate până atunci în exclusivitate regelui.

Totuşi, în majoritatea reprezentărilor de la Karnak apare noua triadă divină: Aton (creatorul) şi copii săi, adică Amenhotep al IV-lea şi Nefertiti, care înlocuieşte triada heliopolitană obişnuită (Atum, Shu şi Tefnut).

În anul al 5-lea al domniei sale a avut loc ruptura cu tradiţia religioasă a Egiptului, odată cu luarea deciziei de a construi o nouă capitală în favoarea lui Aton şi a copiilor săi (regele însuşi şi Nefertiti). Atunci suveranul îşi va schimba numele din Amenhotep în Akhenaten, adică „Manifestarea creativă a lui Aton“.

Desigur, trecerea la noile norme religioase a întâmpinat rezistenţă din partea clerului zeului Amon din Karnak, care s-a văzut privat de o serie de avantaje economice tradiţionale. Mai mult ca sigur, Akhenaten a beneficiat de sprijinul armatei pentru a duce la bun sfârşit acţiunile sale. Cei care s-au implicat n-au fost numai noii reprezentanţi ai clasei militare, dar şi militarii de carieră care au activat încă sub domnia lui *Amenhotep al III-lea.

Mutarea în noua capitală, numită Akhenaten „Orizontul lui Aton“, trebuia să fi avut loc la maximum doi ani de la fundarea ei. Oraşul, el-Amarna de astăzi, se situează în actuala provincie el-Minia, la aproximativ 320 km sud de Cairo. Locul era foarte bine ales de către Akhenaten, de-oarece noua capitală era protejată la est de o zonă muntoasă, iar la vest de către Nil. Oraşul antic se întindea şi pe partea vestică a fluviului (a se vedea „stelele de hotar“ A, B şi F de pe malul vestic al Nilului), deşi numai zona estică reprezenta capitala propriu-zisă. Perimetrul întregului oraş a fost delimitat prin intermediul a cinsprezece „stele de hotar“ de dimensiuni mari săpate în stâncă. Primele trei, cele numite „stelele de hotar“ M, X şi K, datează din anul al 5-lea al domniei lui Akhenaten, iar celelalte din anul al 6-lea (cu unele adăugiri textuale în cel de-al 8-lea), toate înregistrând un decret al faraonului prin intermediul căruia aflăm amănunte în legătură cu fundarea capitalei. Evenimentul a avut loc la sugestia tatălui său, Aton, în timp ce Akhenaten şedea pe tronul său şi a fost atins de razele solare. Simbolic, teritoriul noii capitale a fost numit „locul primei ocazii“, adică a genezei lumii. După textul „stelelor de hotar“, Akhenaten-ul a fost ridicat într-o zonă care nu aparţinea în trecut nici unui zeu sau om. Săpăturile arheologice par să confirme, cel puţin până acum, această afirmaţie. Regele a socotit că hotarele Akhenaten-ului vor fi veşnice şi a jurat că nu va depăşi limitele lui, solicitând ca el şi Nefertiti să fie înmormântaţi acolo.

Spre deosebire de vechile capitale Memphis şi Theba, Akhenaten-ul a fost construit din cărămidă arsă la soare, rareori fiind utilizată piatra. Teritoriul lui, care adăpostea aproximativ 30-40. 000 de oameni, era conceput ca având o suprafaţă de 20 km 2. Capitala, judecând după inscripţiile etichetelor vaselor pentru vin, a fost inaugurată în anul al 9-lea al domniei faraonului.

În acelaşi an, numele oficial al lui Aton a fost schimbat în „cel viu, Re, conducătorul orizontului care triumfă pe orizont în identitatea sa de Re, tatăl cel care s-a întors ca un disc solar“. Scopul acestei modificări era precis: în primul rând elementul Horus al numelui a fost înlăturat cu intenţia de a rupe orice legătură cu trecutul, dar şi pentru a accentua şi mai pregnant relaţia tată (Aton) – fiu (Akhnaton).

La fel, în anul al 9-lea al domniei lui Akhenaten a început „campania“ de ştergere de pe monumente a numelor divinităţilor, în special cel al lui Amon. Mai mult, templele tradiţionale au fost închise, iar sărbătorile publice anulate.

Templele lui Aton din noua capitală au fost construite pe baza următorului principiu: razele solare trebuiau să pătrundă nestingherit în lăcaşul cultic propriu-zis. Altarele zeului au fost ridicate în interiorul unor curţi mari şi deschise. Spre deosebire de tempelele tradiţionale, cele de la Amarna nu aveau acoperiş, iar divinitatea supremă nu era ascunsă de privirile oamenilor de rând. Nici nu se putea altfel, deoarece lumina era principalul atribut al zeului Aton.

Funcţionarii noii capitale, în semn de recunoştinţă, şi-au ridicat în casele lor mici altare, care reprezentau familia regală sub protecţia lui Aton. În marea lor majoritate, aceste personaje erau figuri necunoscute. O investigaţie a textelor de care dispunem relevă faptul că noua funcţionărime, chiar dacă îşi prezintă originea (adică filiaţia) afirmă că părinţii lor au fost oameni săraci. Inscripţiile din mormintele acestora erau deseori imnuri care proslăveau regele, căruia îi datorau poziţia importantă în cadrul regatului. May, purtătorul de evantaie, afirma: „Am fost avansat de către stăpânul meu, deoarece mi-am însuşit învăţăturile sale, am ascultat neîntrerupt glasul lui. Stăpânul meu, ochii mei privesc zilnic frumuseţea ta, <el> care este învăţat, ca şi Aton…“.

Într-o altă inscripţie citim: „Oricărui om, mare sau mic, relatez acele binefaceri pe care suveranul mi le-a făcut…Să vă rugaţi să beneficieze de infinite sărbători sed…ca să se poarte la fel şi cu voi…acest zeu, care oferă viaţă. Din partea tatălui şi a mamei mele am fost sărac, suveranul m-a crescut, el mi-a oferit şansa să exist. M-a creat prin intermediul sufletului (ka) său. Am fost fără avere, el m-a transformat în om“.

Mai mult ca sigur noua aristocraţie a reprezentat punctul de sprijin al domniei, dar ei nu depăşeau limitele capitalei. De altfel, în mormântul lui *Ay, viitorul faraon, s-a păstrat şi versiunea cea mai completă a marelui Imn al lui Aton, care sintetiza esenţa noii religii, „cunoscută“ numai de către faraon şi regină.

Scopul noii teologii era înlocuirea vechiului pantheon cu un singur zeu, adică cu Aton. În privinţa Lumii de Apoi era mult mai greu de găsit o soluţie radicală. Cu toate că vechii zei ai aceşteia nu apar în textele inscripţiilor din mormitetele de la el-Amarna, ele nu amintesc nici de împărăţia lui Osiris, totuşi nu a fost elaborată o nouă învăţătură cu privire la Lumea de Apoi, capabilă să o înlocuiască pe cea existenă. Inscripţionarea pereţilor mormintelor cu fragmente din Cartea Morţilor a fost interzisă, dar unele elemente ale acesteia nu dispar.Credinţa în suflete, ca atare în conceptele ba şi akh, continuă să existe aşa cum ne dovedeşte şi un pasaj din mormântul lui *Ay: „Transformă-te într-un suflet viu (ba) pe muntele sublim al Akhenaten-ului. Ieşi şi întoarce-te, aşa cum îţi dictează inima“.

Nu dispar nici vechile obiecte din inventarul mormintelor, cum ar fi statuetele funerare sau scarabeii inimii, cu toate că textele acestora au suferit modificări profunde. Spre exemplu, pe statuetele funerare nu mai apar propoziţii referitoare la muncile care trebuiau efectuate în Lumea de Apoi, ele amintind numai de jertfele aduse lui Aton şi de binefacerile zeului.

Aton, considerat un zeu care veghează asupra lumii, nu poseda statui, nu era subiectul vreunui mit, a fost perceput doar ca o sursă a vieţii. Cu toate acestea, nici măcar pe teritoriul capitalei nu putem vorbi de un monoteism în sensul strict al cuvântului. Descoperirea unor stele-Shed, de factură magică menite să ofere protecţie împotriva muşcăturilor şi înţepăturilor unor animale malefice, apoi prezenţa unor amulete ale zeului Bes şi ale zeiţei Thoeris sunt mărturii ale unei credinţe populare tradiţionale. Cel puţin pe baza documentaţiei actuale, se poate presupune că noua religie nu a găsit adepţi pe întreg teritoriul Egiptului, ea limitându-se la elita capitalei de la el-Amarna.

Discutată rămâne şi asemănarea dintre Imnul lui Aton şi Psalmul 104 din Sfânta Scriptură. După opinia unor savaţi ar fi vorba de preluarea unor idei formulate în poem, considerat a fi opera lui Akhenaten, de către populaţia din zona Iudeii, în timp ce alţi cercetători au emis ipoteza că elemente ale monotheismului iudaic se datorează unei evoluţii interne îndelungate, nicidecum unei influenţe egiptene.

Nici poziţia reginei Nefertiti, în special după introducerea dogmei atoniene, nu este clară. Ştim faptul că ea a născut şase fete, ca urmare Akhenaten a avut toate motivele să-şi aleagă o nouă favorită, în persoana „mult iubitei soţii regale“ Kiya . În jurul anului al 12-lea al domniei lui Akhenaten numele Kiya dispare de pe monumente, fiind şters şi înlocuit cu cel al fiicei regelui, Meritaton . Motivul era naşterea urmaşului faraonului, viitorul suveran al Egiptului, *Tutankhamon. După unii specialişti Kiya a decedat cu acel prilej, ceea ce a condus automat la consolidarea poziţiei reginei Nefertiti , care devine coregentă oficială. Rolul de regină–consoartă a fost preluat de către Meritaton.

Motivul desemnării unui coregent de către Akhenaten a rămas necunoscut oamenilor de ştiinţă, dar unii au încercat să explice această schimbare prin faptul că Akhenaten dorea să-şi menţină autoritatea asupra întregului Egipt. Probabil, Nefertiti a avut rolul de a încerca o împăcare cu preoţii zeului Amon din Theba.

Akhenaten a murit în anul al 17-lea al domniei, iar în ceea ce o priveşte pe Nefertiti nu se ştie cu certitudine dacă a mai trăit după aceea. Urmaşul a fost Semenkhare, despre care se presupune că era un fiu sau un frate al lui Akhenaten. Unii specialişti nu exclud posibilitatea ca acesta să fie însăşi Nefertiti, care asemănăntor reginei *Hatshepsut şi-ar fi asumat rolul de faraon.

În privinţa politicii externe a Egiptului din timpul domniei lui Akhenaten se pot reţine puţine fapte pozitive. În sud, teritoriul Nubiei a rămas în continuare sub stăpânirea egipteană. În anul al 12-lea al domniei lui Akhenaten a avut loc chiar o expediţie care avea menirea de a asigura în continuare aurul necesar proiectului gigantic de la Akhenaten al faraonului.

În zona siro-palestiniană Egiptul îşi pierde încetul cu încetul influenţa, poate nu numai din vina faraonului, preocupat excesiv de problemele capitalei Akhenaten, dar şi datorită ridicării unei noi puteri în zonă, regatul Hatti. În orice caz, oamenii de ştiinţă îl consideră pe Akhenaten vinovat de pierderea posesiunilor nord-estice şi de destrămarea temporară a imperiului egiptean.

Întâmplarea a făcut ca în anul 1887 să se descopere, într-un „oficiu al documentelor“ din Oraşul Central de la el-Amarna o mare parte a corespondenţei diplomatice din intervalul domniei faraonilor *Amenhotep al III-lea –*Tutankhamon. Săpăturile arheologice ulterioare ale lui Fl. M. Petrie, întreprinse după Primul Război Mondial la el-Amarna, au dus la descoperirea altor fragmente. Arhiva diplomatică conţine cca. 379 de tăbliţe de lut ars, scrise prin intermediul scrierii cuneiforme, în special în limba babiloniană, dar şi cu influenţe canaanite, înregistrănd corespondenţa cu regii Hatti-ului, Arzawei, Mitani-ului, Assiriei, Babilon-ului dar şi cu prinţii locali din zona Siriei şi a Palestinei.

Epoca amarna a însemnat şi introducerea , desigur numai pe durata domniei lui Akhenaten, unui nou stil artistic care s-a delimitat de rigiditatea artei faraonice tradiţionale. Se poate vorbi de o libertate de expresie, mult mai apropiată de realitatea lumii fizice. Din timpul domniei lui Akhenaten se cunosc şi numele câtorva artişti cum ar fi: Bek, Iuty şi nu în ultimul rând Thuthmes. Atelierul acestuia din urmă a fost descoperit în 1912 de către arheologii germani, în Suburbia Sudică de la el-Amarna, de unde provine, printre altele, şi faimosul bust policrom al reginei Nefertiti, actualmente aflat la Muzeul de Egiptologie din Berlin-Charlottenburg.

Epoca amarna marchează o schimbare şi în domeniul limbii egiptene. Odată cu domnia lui Akhenaten limba denumită de către oamenii de ştiinţă neo-egipteana devine nu numai limba vorbită a Egiptului, dar şi cea folosită în scris.

Mormântul lui Akhenaten se găseşte la el-Amarna, săpat în muntele din partea estică a oraşului, aşa-numitul mormânt-Amarna nr. 26, de unde au fost recuperate şi câteva piese ale inventarului funerar, dar fără corpul îmbălsămat al regelui. După unii savanţi este foarte posibil ca mumia să fi fost mutată din Akhenaten, întocmai pentru a nu cădea pradă furiei urmaşilor şi probabil transportată undeva într-un loc mult mai sigur, probabil în Valea Regilor din Theba.

Sursa: Miron Cihó, Lexiconul Faraonilor



Categorii:Istorie

Etichete:, , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: