Flori care starnesc uimirea


Rafflesia arnoldii

În 1819, botanistul olandez Arnold, străbătând pădurile Sumaterei, a avut prilejul să cunoască o plantă ciudată. Sub coroanele unui anumit copac se adăposteau flori mai mari decât o roată de car, întinse la suprafaţa pământului şi înconjurate de boboci cât capul unui copil. Florile, cu cinci petale cărnoase şi suculente, aveau o culoare de un roşu viu, străbătut de reţele fine cafenii şi galbene. De partea de sus a cupei florale, îngroşată ca lin inel, erau prinse organele de înmulţire. în fundul cupei se strângea atâta nectar încât ai fi putut umple o crăticioară.

La dimensiunile neobişnuite şi la aspectul straniu al acestei plante se adaugă încă o particularitate. Enorma floare răspândeşte un miros respingător, de cadavru. Duhoarea ca şi culoarea de carne a petalelor sunt mijloace de atragere a insectelor în vederea polenizării.

Nu i-a fost greu lui Arnold să-şi dea seama că planta era parazită, deci trăia pe seama copacului unde o descoperise. Ea nu avea clorofilă şi nici frunze, iar rădăcinile erau înlocuite printr-un mănunchi de levişoare înfipt direct în vasele rădăcinilor gazdei pentru a-i suge seva.

Când s-a întors în ţară, puţini au dat crezare raportului pe care l-a încheiat şi citit savantul olandez. Aparatul fotografic nu fusese inventat, iar o asemenea floare, care în condiţiile climei tropicale se prefăcea după un ceas de la culegere într-o mâzgă informă, nu putea fi conservată şi nici transportată. Noroc că raportul a stârnit curiozitatea câtorva colegi care, urmându-i itinerarul, au confirmat la înapoiere existenţa acestei flori uriaşe cu un diametru de 1-1,50 m şi o greutate de 10-15 kg. În cinstea descoperitorului, plantei i s-a dai numele de Rafflesia arnoldii.

Tot din Sumatera, insula cu flori uriaşe, a poposit în Grădina Botanică din New York, venind de la poalele muntelui Kerintyi, un oaspete neobişnuit care, în luna iunie, constituie un punct de atracţie pentru zeci de mii de vizitatori.

Amorphophallus

Dintr-un tubercul mare, cu diametrul de 50 cm, se ridică o tulpină scurtă, în vârful căreia se deschide o inflorescenţă ca un clopot de biserică. Ea e formată dintr-o spată (guler) ca a rodului pământului, pe dinafară galbenă şi verde, înăuntru cafenie, înaltă de 1,5 m şi cu diametrul de 1,20 m, din mijlocul căreia ţâşneşte spadkele, o tijă de 2,5 m, la baza căreia se găsesc florile ce emit un miros greu, de cadavru, atrăgând astfel muştele pentru polenizare. Numele uimitorului „fabricant” de clopote este Amorphophallus. El e rudă bună cu delicata cală şi cu rodul pământului din pădurile noastre.

Lobelia deckenii

În munţii Kilimandjaro, din estul Africii, creşte Lobelia deckenii, a cărei inflorescenţă racemoasă, înaltă de 3-4 m şi groasă de 30-40 cm, seamănă cu un stâlp acoperit cu fire miţoase de lână. Această specie lemnoasă de Lobelia îşi dispută, alături de Amorphophallus, gloria de a oferi privirilor curioase cele mai impozante inflorescenţe zămislite de lumea vegetală.

Sursa: Enciclopedia curioitatilor din natura, Tudor Opris



Categorii:Plante

Etichete:, , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: