Pytheas si descoperirea Britaniei


În ultimul patrar al secolului al IV-lea î.e.n., Pytheas, originar din Massalia, a facut pentru prima oara o calatorie lunga dincolo de Coloanele lui Hercule, spre tarmurile Europei de nord-vest. Este sigur ca el a ajuns pâna în insulele Britanice. Prin urmare, Pytheas este descoperitorul lor, daca înaintea sa aceasta descoperire nu a fost facuta de fenicieni în timpul calatoriilor lor spre Casiteride (insulele Cositorului) sau de flota cartagineză comandată de Himilcon. Relatările lui Pytheas asupra acestei călătorii au ajuns la noi în extrase din operele autorilor antici de mai târziu, mai ales ale istoricului Polybios şi geografului Strabon. Amândoi aceşti autori îl considerau pe Pytheas un mincinos şi redau relatările lui numai pentru a le critica cu asprime. Dar cu toate aceste păreri, s-au putut stabili, desigur în liniile cele mai generale, drumul urmat de Pytheas spre nord şi marile lui realizări. Călătoria a avut loc în anii 325—320 î.e.n.

Nu s-a putut lămuri cine anume a organizat şi care a fost scopul expediţiei întreprinse de Pytheas pe mare. Ea a fost organizată, probabil, de neguţătorii din Massalia care vroiau să achiziţioneze cositor, chihlimbar şi unele produse preţioase ale vânătorilor din nord. Dintr-o întâmplare fericită, în fruntea ei s-a aflat un om cu mult simţ de observaţie şi foarte instruit pentru acea vreme, oare cunoştea matematica, astronomia, geografia şi cartografia.

Pytheas a pornit din Massalia în martie. După ce a trecut prin „coloanele” lui Hercule, el a navigat de-a lungul întregii coaste apusene a peninsulei Iberice şi a ajuns până la extremitatea vestică a peninsulei Bretania („Capul Cabaillon”). Continuând să înainteze spre nord, Pytheas a trecut printr-o strâmtoare — Canalul Mânecii — în partea ei cea mai lată dinspre apus şi a ajuns la extremitatea de sud-vest a unei insule mari, căreia el i-a dat primul numele de Britania. El a debarcat în peninsula muntoasă Cornwall şi, probabil, acolo a auzit denumirea de Albion, care mai târziu a fost extinsă asupra întregii insule. Ea a fost tradusă în mod greşit din cuvântul latinesc „albuş” (alb); după interpretarea cea mai verosimilă, Albion ar fi o denumire celtică, însemnând „Insulă muntoasă”. Dincolo de Albion, după informaţiile culese de la localnici, se află „Bergion” (adică „Insula apuseană”). Această denumire autorii antici de mai târziu au transmis-o ca Ierne (Hierne) şi Hibernia (a se compara cu Erin, Eire-Irlanda). Înaintând de-a lungul ţărmului vestic al Britaniei, Pytheas a fost primul care a traversat de la sud spre nord Marea Irlandei şi a ieşit din ea prin strâmtoarea Nordică. În timpul acestei călătorii el trebuie să fi văzut coasta de nord-est a Irlandei. El a încercat chiar să schiţeze pe hartă întreaga insulă, dar i-a trasat contururile cu totul greşit şi a plasat-o la nord de Britania. Mai departe el a văzut câteva „insule Hemodae şi Hebudae” (Hebridele exterioare şi interioare), iar lângă extremitatea de nord-est a Britaniei, câteva din insulele Orcade (insulele Orkney).

Dincolo de Orcade, Pytheas a ajuns la o insulă care „se află la şase zile de drum spre miazănoapte de Britania şi aproape de Marea Îngheţată”. Pytheas nu i-a dat o denumire specială. Mai târziu, această insulă — reală sau imaginară — a intrat în istoria descoperirilor geografice sub denumirea latină Ultima Thule, prin care a început să fie indicată limita extremă de nord a pământului locuit. Pytheas este socotit şi primul navigator polar.

Cotind spre sud, Pytheas a mers de-a lungul întregii coaste răsăritene a Britaniei până în „Kantion” (Kent, extremitatea sud-estică a insulei). El a prezentat just insula în formă de triunghi şi a calculat destul de exact raportul dintre laturile lui (3:6:8), dar a exagerat aproape de două ori lungimea lor. Pytheas a dat primele informaţii exacte despre natura, agricultura şi viaţa locuitorilor din Britania. Din „Kantion”, Pytheas a traversat din nou strâmtoarea, de data aceasta în locul cel mai îngust, şi a pornit spre nord-est de-a lungul ţărmului continental. Aici însă el a strâns foarte puţine informaţii (sau poate că ele n-au ajuns până la noi). Se ştie numai că el a văzut pe mare o serie de insule nelocuite (insulele Frisice) şi a ajuns până la locurile unde se termină regiunile locuite de celţi şi încep „pământurile sciţilor”. Sunt redate denumirile a două triburi „scitice”: una dintre ele este deformată astfel încât e de nerecunoscut („hutonii”), dar cealaltă — teutonii — dovedeşte că Pytheas a ajuns la ţărmurile locuite de germani. Teutonii strângeau chihlimbar pe o oarecare insulă „Abal”, aflată la o zi de drum de coastă. Din acest material redus, mulţi istorici contemporani trag concluzia insuficient fundamentată că Pytheas a descoperit Ţările de jos şi litoralul nord-vestic al Germaniei, cu insulele învecinate, până la Helgoland şi gurile Elbei inclusiv.

Relatările lui Pytheas au fost crezute de învăţaţi foarte influenţi din antichitate (de pildă celebrul astronom Hipparchus), până când romanii au ajuns să cunoască bine Britania. După primele expediţii de cucerire (în secolul I î.e.n., începând cu campania lui Iulius Caesar), Pytheas a fost pe drept cuvânt învinuit că a comis exagerări fantastice şi de aceea s-a respins şi ceea ce era adevărat în relatările sale. „Pytheas a indus în eroare multă lume — spune Strabon. Astfel, el afirmă că a parcurs pe jos întreaga Britanie, accesibilă călătorilor, şi calculează că circumferinţa insulei este de peste 40.000 stadii (mai bine de 6.000 km). Apoi, el povesteşte despre Thule şi despre regiuni în care nu mai există pământ, mare sau aer, iar în locul lor este un amestec din toate acestea, ca un fel de plămân al mării, în care pământul, marea şi, în general, totul atârnă în aer şi această masă ar servi ca legătură a întregii lumi; pe această masă nu se poate merge pe jos şi nici cu corabia. Aşa spune Pytheas, care adaugă că după aceea, pornind înapoi, a străbătut pe jos tot ţărmul european al oceanului, de la Gadeira (Cadiz) până la Tanais (Don)” (II, 4, § l).

Trebuie să ţinem seama de faptul că Strabon a scris aceste rânduri după 300 de ani de la călătoria lui Pytheas şi că a aflat de povestirile acestuia din relatările unor autori de mai târziu. În descrierea regiunilor care se află dincolo de Thule vedem o imagine poetizată, dar justă, a ceţii dese, atât de caracteristică unor regiuni din partea nordică a Oceanului Atlantic. Cât priveşte amploarea călătoriei făcute de Pytheas pe uscat şi pe mare, lui Strabon i se pare cu totul neverosimil ca „un om, fără vreo demnitate în stat, pe deasupra şi sărac, să fi putut străbate ne mare şi pe uscat distante atât de mari… să fi ajuns până la marginile mării şi să fi cercetat întreaga Europă de nord…” (II, 4, § 2).

Deşi îl învinuieşte de exagerări fantastice sau de minciună, Strabon îi recunoaşte totuşi lui Pytheas anumite merite în descrierea ţărilor nordice: „În ceea ce priveşte fenomenele astronomice şi calculele matematice din regiunile apropiate de zona rece, el a făcut observaţii juste…” (IV, 5, § 5).

Fără îndoială că Pytheas a fost în Britania şi chiar dacă nu a călătorit spre Thule, a aflat de la localnici că la nord de Britania, la câteva zile de drum, există teritorii locuite. Pe măsură ce oamenii au cunoscut Atlanticul de nord, insula „Ultima Thule” era mutată din ce în ce mai spre nord şi vest: la începutul erei noastre se presupunea că ea se află în insulele Orkney sau Shetland, mai târziu în insulele Feroe, în Islanda şi, în sfârşit, pe ţărmul nord-estic al Groenlandei.

Sursa: Istoria Descoperirilor Geografice, I.P Maghidovici



Categorii:Geografie

Etichete:, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: