Rolul lui Henric navigatorul în dezvoltarea navigaţiei portugheze


Expediţiile organizate de Henric Navigatorul (1415—1460) (Ilustratie din cartea: Istoria Descoperirilor Geografice 1957, I.P Maghidovici)

Prinţul Henric a jucat un rol considerabil în istoria Portugaliei. În cei 45 de ani de activitate el a pregătit numeroşi navigatori experimentaţi. Flota comercială portugheză s-a situat pe primul loc din lume. Expediţiile pe care le-a trimis prinţul au ocupat şi au anexat la Portugalia patru mari arhipelaguri din partea răsăriteană a Oceanului Atlantic; numai insulele Canare au fost cedate Spaniei după conflicte îndelungate. Un rol şi mai însemnat l-au jucat expediţiile întreprinse în acea vreme în Africa propriu-zisă. Pe timpul lui Henric, ţărmul apusean al Africii a fost explorat şi însemnat pe hărţi pe o distanţă de circa 3.500 de km, de la strâmtoarea Gibraltar până în Guineea portugheză de astăzi, unde ţărmul coteşte spre sud-est, indicând parcă drumul către „India de miază-zi”. În timpul lui Henric a început negoţul masiv cu sclavi negri din Africa. În sfârşit, în calitatea sa de conducător al ordinului lui Crist, prinţul Henric a avut grijă să obţină de la papii de la Roma aprobarea monopolului asupra comerţului african şi asupra cuceririi tuturor regiunilor de litoral din Africa, „atât asupra celor dobândite, cât şi asupra celor ce vor fi dobândite, de la capurile Bojador şi Não până în Guineea şi mai departe, de-a lungul ţărmului sudic până la indieni”. (Trebuie menţionat că în acea vreme erau denumiţi indieni, nu numai locuitorii Indiei, dar şi cei ai Etiopiei.).

În timpul lui Henric, construcţia de corăbii a înregistrat succese foarte mari. Înainte ca el să-şi fi început activitatea, în secolul al XIV-lea şi în primele decenii ale secolului al XV-lea, portughezii nu erau decât nişte ucenici ai constructorilor străini de corăbii (ca şi ai navigatorilor străini) originari în special din insula Mallorca. În perioada 1430—1450 se produce o cotitură, iar în a doua jumătate a secolului al XV-lea portughezii devin dascăli ai popoarelor vest-europene în materie de construcţii navale (ca şi în navigaţie) păstrând această poziţie până în ultimul pătrar al secolului al XVI-lea. Spre sfârşitul vieţii prinţului Henric, în flota portugheză a dobândit o importanţă predominantă caravela — corabie cu trei catarge, de o construcţie specială, cu un contur relativ ascuţit şi cu aşa-numitul greement latin: pânze triunghiulare (sau cu partea de sus triunghiulară) care, în stare de echilibru, erau paralele cu chila vasului. Caravelele portugheze aveau însuşiri bune pentru navigaţie: erau uşoare, rapide (când vântul era prielnic atingeau până la 22 de km pe oră), erau uşor de manevrat, iar în caz de vânt nefavorabil „înaintau excelent în volte, întorcând, când un bord, când celălalt în direcţia vântului, de parcă ar fi avut vâsle”. Ele păreau de neînlocuit „pentru descoperiri”, adică pentru navigaţia pe lângă ţărmuri neexplorate sau complet necunoscute, dar nu se distingeau printr-o mare stabilitate şi navigaţia pe ele nu era de loc sigură.


Sursa: Istoria Descoperirilor Geografice, I.P Maghidovici; în româneşte de: Ion Vlăduţiu şi M. Leicand



Categorii:Istorie

Etichete:, , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: