Cine au fost Aheii?


Ahei – populaţie indo-europeană venită din apusul Mării Negre sau din Anatolia la sfârşitul mileniului 3 î.H. Au trecut prin Scythia Minor (Dobrogea de azi) şi au pătruns în peninsula Balcanică, precum şi în insulele Mării Egee. După marele cutremur care a distrus insula Thera (azi Santorin) la 1400 î.H., au pătruns şi în Creta şi Cipru, care, cu timpul, a optat pentru identiatea grecească. În liada sunt numiţi danai. Dinastia din care au făcut parte Menelaos (regele Spartei) şi Agamemnon (regele din Mycene) erau dinastii de ahei. Ei au repurtat, graţie “calului troian”, un cal uriaş din lemn plin cu hopliţi (infanteria aheană) introdus în cetate chiar de troieni, victoria asupra Troiei (numită Illion în Iliada, fiindcă la origini troienii sunt illiro-pelasgi), marea cetate, fondată de hittiţi. Războiul fusese pornit – în sens mitologic – pentru că un prinţ troian, Paris, o răpise pe soţia lui Menelaos, Elena. După ce grecii au pătruns în Egipt, fiind acolo numiţi “popoarele mării”, alături de alte neamuri, precum hyksoşii – această perifrază s-a tradus prin filastin în arabă, palestin în latină, filistin în ebraică. Filistinii sunt pomeniţi în Biblie, un regat filistin a existat şi a fost cucerit de semiţi. Astfel, biblicul Goliath era filistin, iar oponentul său, David, era semit. Capitalele filistine de pe ţărmul mediteranean de răsărit, în Israelul de azi, au fost Ashdod, Ashkelon şi Gaza. Numeroase urme ale civilizaţiei greceşti există în ele (Ashkelon este parc arheologic), iar marea aruncă şi astăzi pe ţărm bucăţi strălucitoare de marmură din edificiile fostei cetăţi.


Sursa: Ecaterina Ţarălungă, Istoria civilizaţiilor



Categorii:Istorie

Etichete:, , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: