Prima împărțire a lumii


Liniile de demarcaţie dintre spanioli şi portughezi

Liniile de demarcaţie dintre spanioli şi portughezi (după Morison). Sursa foto: Istoria Descoperirilor Geografice, I.P Maghidovici

La scurt timp după întoarcerea în Spania a lui Cristofor Columb din prima sa călătorie peste Ocean, la urechile portughezilor a ajuns ştirea că acesta ar fi descoperit „Indiile de vest”. După părerea lor, prin aceasta fuseseră încălcate drepturile acordate Portugaliei în 1452—1456 de către papii de la Roma (Nicolae al V-lea şi Calixt al III-lea), drepturi pe care le recunoscuse Castilia în 1479 şi care fuseseră confirmate de papa Sixt al IV-lea în 1481. Acesta era dreptul de a stăpâni pământurile descoperite la sud şi est de capul Bojador „până la indieni”. Acum li se părea că India le scapă din mâini. Doi domnitori „dintre cei mai creştini” — regina Castiliei şi regele Portugaliei — îşi disputau drepturile asupra teritoriilor de dincolo de ocean. Castilia se bizuia pe dreptul primului descoperitor, iar Portugalia, pe hotărârile papale anterioare. Singurul arbitru care putea să rezolve pe cale paşnică conflictul dintre regi era însuşi papa de la Roma, autoritatea catolică supremă.

Pe vremea aceea era papă Alexandru al VI-lea Borgia — una dintre cele mai întunecate figuri din câte s-au perindat pe tronul papal, un asasin şi un desfrânat, „cea mai desăvârşită întruchipare a diavolului pe pământ”, după cum l-a caracterizat ironic Stendhal. Despre el circula în secolul al XVI-lea zicala: „Papa nu face niciodată ceea ce spune”. Contemporanul său Machiavelli scria despre el: „Alexandru al VI-lea n-a făcut vreodată altceva decât să înşele pe oameni; aceasta era singura lui preocupare… N-a existat vreodată pe lume un om care să fi căutat să convingă cu mai multă tărie, care să fi afirmat ceva cu jurăminte mai solemne şi care să le fi respectat mai puţin ca el”. E puţin probabil că portughezii să-l fi considerat pe acest Borgia, spaniol de origine (înainte de a fi ales papă el se numea Rodrigo Lançol Borja şi era episcop al Cartagenei), arbitru nepărtinitor în acest conflict. Dar ei nu puteau să nu ţină seama de hotărârea lui.

Aşa-numita „prima împărţire a lumii” din 1493 a fost făcută tocmai de mâinile „curate” ale lui Alexandru al VI-lea, „rob al robilor Domnului”. La 3 mai 1493, două luni după întoarcerea lui Columb, prin bula „Inter cetera” („Printre altele”) papa Alexandru al VI-lea a acordat coroanei castiliene drepturi asupra pământurilor pe care le-a descoperit sau avea să le descopere în viitor — „pământuri aflate în regiunea părţilor apusene şi pe ocean” şi care nu aparţin nici unui rege creştin. Cu alte cuvinte, acest papă a acordat Castiliei în apus aceleaşi drepturi pe care unul din predecesorii săi le acordase Portugaliei în sud şi est.

Dar chiar în ziua următoare, la 4 mai 1493, a apărut o nouă bulă papală (a doua „Inter cetera”). În această bulă, papa a încercat să definească mai precis drepturile Castiliei. El dăruia în posesiune veşnică regilor Castiliei „toate insulele şi continentele… descoperite şi cele care vor fi descoperite la apus şi miazăzi de linia ce merge de la polul arctic… la polul antarctic… Linia menţionată trebuie să se afle la o distanţă de o sută de leghe la apus şi la miazăzi de oricare dintre insulele ce sunt cunoscute de obicei sub numele de insulele Azore şi insulele Capului Verde”. Este vădit că linia de demarcaţie stabilită prin a doua bulă „Inter cetera” nu poate fi trasată nici pe hartă şi nici pe glob. De pe atunci se ştia cu precizie că insulele Azore sunt situate mult mai la vest de insulele Capului Verde. Cât priveşte expresia „la miazăzi de linia de la… pol… până la pol…”, adică la sud de meridian, ea este pur şi simplu absurdă. Totuşi, hotărârea papală a stat la baza tratativelor diplomatice dintre spanioli şi portughezi, care s-au terminat prin încheierea unui tratat în oraşul Tordesillas (7 iunie 1494).

Portughezii se îndoiau încă pe atunci că Columb ar fi ajuns în Asia1 şi de aceea nu mai stăruiau ca spaniolii să renunţe complet la călătoriile peste ocean, însă cereau ca linia de demarcaţie (aşa-numitul „meridian papal”) să fie mutată mai departe, spre apus. După discuţii îndelungate, cele două părţi au căzut de acord ca linia să fie trasată la 370 de leghe vest de insulele Capului Verde. Alexander Supan, cunoscut geograf de la sfârşitul secolului XIX-lea — începutul secolului al XX-lea, a emis o ipoteză foarte verosimilă cu privire la scopul pe care-l urmăreau portughezii: „Probabil că Portugalia nu urmărea decât să-şi asigure căile maritime din regiunea Africii. Navigaţia de-a lungul coastelor constituia o etapă depăşită a descoperirilor; se ştia încă pe atunci că navigaţia în regiunea Africii de sud impune o deviere spre apus pentru a se evita vântul neprielnic, adică alizeele de sud-est (de altfel, primul care a făcut un asemenea ocol a fost Vasco da Gama în 1497). Portughezii nu voiau ca folosind acest drum să fie în pericol de a depăşi linia de demarcaţie. De aceea, meridianul de demarcaţie dintre sfera portugheză de interese, cum am spune astăzi, în răsărit şi cea spaniolă în apus a fost fixat la 370 de leghe vest de insulele Capului Verde…”

La alcătuirea tratatului de la Tordesillas s-a repetat vechea greşeală, şi anume s-a omis să se menţioneze de la care din insulele Capului Verde trebuie numărate cele 370 de leghe şi despre ce fel de leghe e vorba. Se putea doar presupune că socoteala trebuia făcută în leghe romane (leghea romană este egală cu 5.920 mtr.), deoarece această măsură este menţionată pentru prima oară în cea de-a doua bulă „Inter cetera” a papei de la Roma. În afară de aceasta, pentru cosmografii din epoca marilor descoperiri, transformarea a 370 de leghe în grade de longitudine era foarte dificilă, întrucât în acea vreme nu se cunoştea precis mărimea globului pământesc.

Dar, oricât de mari erau aceste diferenţe (până la 5°5′), ele sunt infime faţă de greşelile care se făceau din pricină că pe vremea aceea oamenii nu ştiau să determine longitudinea nici măcar cu aproximaţie; chiar şi în secolul al XVI-lea se produceau din această cauză greşeli de peste 45°.

După părerea multor istorici, în anii 1493—1494, Portugalia şi Castilia urmăreau în mod vădit să împartă între ele globul pământesc, cu toate că în bula „Inter cetera” şi în tratatul spaniolo-portughez din 1494 se indica o singură linie de demarcaţie, şi anume cea din Oceanul Atlantic. Dar chiar în 1495 portughezul Ferrer a formulat o părere opusă, probabil mai corespunzătoare adevăratelor intenţii ale „înaltelor părţi contractante”: el socotea că linia de demarcaţie este fixată numai pentru ca vasele castiliene să aibă dreptul de a face descoperiri la vest, iar cele portugheze, la est de „meridianul papal”. În realitate, e puţin probabil ca vreunul dintre autorii bulelor papale sau dintre experţii întruniţi în 1494 la Tordesillas să fi putut prevedea, înainte de încheierea primei expediţii în jurul lumii a lui Magellan (1522), că spaniolii şi portughezii, înaintând în direcţii opuse, se vor întâlni într-adevăr la „antipozi”. Existenţa Oceanului Mondial unic care înconjură tot universul a fost dovedită abia după călătoria lui Magellan în jurul lumii. Scopul demarcaţiei era, nu împărţirea globului pământesc între Spania şi Portugalia, ci numai indicarea unor căi diferite pe care puterile maritime rivale să descopere pământuri noi.


Sursa: Istoria Descoperirilor Geografice, I.P Maghidovici; în româneşte de: Ion Vlăduţiu şi M. Leicand



Categorii:Istorie

Etichete:, , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: