A doua expediție a lui Cristofor Columb: Descoperirea Insulei Jamaica

Sending
User Review
0 (0 votes)
descoperirea Insulei Jamaica
Drumul lui Columb de-a lungul coastei de sud-est a Cubei şi a ţărmurilor insulei Jamaica (după Morison).

Drumul spre descoperirea Insulei Jamaica începe pe 24 aprilie 1494 când Cristofor Columb părăsește regiunea Isabella și pornește spre apus „ca să descopere continentul Indiilor”. El a ajuns la un cap de la extremitatea estică a Cubei, căruia mai târziu, când s-a „convins” că ea reprezintă o parte a continentului asiatic, i-a dat denumirea de „Alfa şi Omega”.

După ce a ocolit capul, Columb a înaintat spre vest, de-a lungul ţărmului de sud-est al Cubei. „Mereu apăreau în faţa lui golfuri minunate şi munţi înalţi…” Aceşti munţi erau Sierra Maestra, cu vârful Tarquino (2.000 mtr.), punctul cel mai înalt al Cubei. Aici el a schimbat brusc direcţia spre sud „întrucât — după spusele lui Las Casas — indienii pe care-i ducea cu el îi atrăgeau mereu atenţia că nu departe (către sud) se află insula Jamaica, unde există mult aur…” Şi, într-adevăr, după două-trei zile, a apărut insula menţionată, căreia Columb i-a dat numele creştin de Santiago.

Indieni goi, „vopsiţi în toate culorile, dar de cele mai multe ori în negru”, cu pene pe cap, se apropiau fără teamă de corăbii, în bărci mari şi mici, făcute din trunchiuri de copaci. Când însă spaniolii s-au apropiat de ţărm, ei au încercat să împiedice debarcarea. Columb a poruncit să se tragă în ei cu arbaletele. „După ce şase sau şapte indieni au fost răniţi, ei au socotit că e mai bine să înceteze rezistenţa şi, de pe coasta din apropiere, s-a adunat în jurul corăbiilor un număr imens de indieni; de data aceasta ei erau supuşi şi liniştiţi. Indienii au adus cu ei alimente şi alte lucruri pe care le aveau, oferindu-le bucuros în schimbul oricăror obiecte ce le dădeau creştinii”. Amiralul a pornit spre vest de-a lungul ţărmului nordic al insulei Jamaica până la 78° longitudine vestică. Întrucât pe insulă nu s-a găsit „nici aur, nici alte metale, deşi în toate celelalte privinţe ea părea un paradis”, Columb s-a întors la 14 mai în Cuba, la capul Cruz. „Ploua torenţial, tuna şi fulgera. Apa nu era adâncă şi în orice clipă corăbiile erau ameninţate să dea peste un banc de nisip”. Urmând ţărmul sudic, încă necunoscut, al Cubei şi depărtându-se uneori de ţărm pentru a se menţine pe o linie dreaptă, Columb a înaintat cu prudenţă spre vest şi în faţa lui a apărut un arhipelag ciudat. „Pe măsură ce amiralul înainta, nenumăratele insuliţe joase erau tot mai dese. Unele dintre ele păreau nişte bancuri de nisip, altele erau acoperite de tufărişuri, iar altele erau atât de puţin ridicate deasupra apei, încât nici nu se distingeau la suprafaţa ei. Cu cât aceste insuliţe erau mai aproape de ţărmurile Cubei, cu atât mai ospitaliere şi înverzite păreau. Întrucât erau nenumărate şi nu se putea da fiecăreia un nume deosebit, amiralul le-a denumit pe toate Jardines de la Reina („Grădinile reginei”). Între ele se aflau strâmtori prin care corăbiile puteau trece şi adâncimea apei atingea acolo trei coţi sau chiar mai mult” (Las Casas).

Columb a navigat timp de 25 de zile spre vest în acest labirint de insule. În fiecare seară ploua torenţial şi bântuia furtuna. Amiralul însuşi şi oamenii lui adesea nu închideau ochii zile şi nopţi în şir. De multe ori chila vasului amiral atingea fundul şi trebuiau depuse toate eforturile pentru ca el să nu eşueze. La 3 iunie marinarii au debarcat pe ţărmul mlăştinos, acoperit de păduri dese, al Cubei (probabil în peninsula Zapata, în dreptul meridianului de 81—82° longitudine vestică).

Spre vest adâncimea scăzuse atât de mult, încât Columb n-a mai îndrăznit să meargă mai departe. El a cotit către sud, unde a văzut o insulă mare pe care a denumit-o a Evanghelistului (astăzi Pinos — cea mai mare insulă din dreptul părţii de apus a Cubei). El a rămas acolo aproape două săptămâni pentru ca echipajele să se poată odihni. Între 25 iunie şi 18 iulie s-a întors spre capul Cruz, parcurgând în direcţia sud-est aceeaşi mare presărată de insule. „Tot timpul l-au necăjit ploile torenţiale care se revărsau peste corăbii în fiecare seară”.

După ce şi-a lăsat oamenii să se odihnească vreo câteva zile la capul Cruz, Columb a încercat să pornească drept spre Española, dar, din cauza vânturilor potrivnice, la 22 iunie a fost nevoit să cetească spre sud, către Jamaica. El a ocolit pe la vest şi sud „acest pământ înverzit, minunat şi fericit”.

Pretutindeni pe ţărm se vedeau sate şi „… locuri de ancorare, unele mai bune decât altele. După corăbii se ţineau nenumărate canoe şi indienii îi serveau pe creştini, le dădeau alimente, ca şi cum străinii ar fi fost părinţii lor… Totuşi, seară de seară furtunile şi ploile torenţiale istoveau echipajele corăbiilor”.

Toate cele trei corăbii aveau crăpături. Din fericire, la 19 august vremea s-a îndreptat şi în ziua următoare Columb a traversat strâmtoarea Jamaica, apropiindu-se de extremitatea de sud-vest a Españolei. Timp de patruzeci de zile el a cercetat coasta sudică a insulei, încă nevizitată de spanioli, şi abia la 29 septembrie s-a întors la Isabella, istovit şi grav bolnav. Boala sa a durat cinci luni.


Sursa: Istoria Descoperirilor Geografice, I.P Maghidovici; în româneşte de: Ion Vlăduţiu şi M. Leicand

No Comments

Lasă un comentariu