Povestea lui Harap Alb de Ion Creanga – argumentare basm cult

Sending
User Review
0 (0 votes)
Povestea lui Harap Alb

Argumentarea generală a basmului cult:

Basmul cult este o specie narativă amplă, cu numeroase personaje purtătoare ale unor valori simbolice, cu acțiune implicând fabulosul / supranaturalul și supusă unor stereotipi/ acțiuni convenționale, care infățișează parcurgerea drumului maturizării de către erou.

Conflictul dintre bine și rău se încheie prin victoria forțelor binelui.

Personajele îndeplinesc, prin raportare la erou, o serie de funcții (antagonistul, ajutoarele, donatorii), ca în basmul popular, dar sunt individualizate prin atributele exterioare și prin limbaj.

Reperele temporale și spațiale sunt vagi, nedeterminate. Sunt prezente clișeele compoziționale, numerele și obiectele magice. În basmul cult, stilul este elaborat, se îmbină narațiunea cu dialogul și cu descrierea.

Argumentarea că Povestea lui Harap Alb este un basm cult:

Narațiunea la persoana a III-a este realizată de un narator omniscient, dar nu și obiectiv, deoarece intervine adesea prin comentarii sau reflecții.

Spre deosebire de basmul popular, unde predomină narațiunea, basmul cult presupune îmbinarea narațiunii cu dialogul și cu descrierea. Creanga nu dă narațiunii sale simpla formă a expunerii epice, ci topește povestirea în dialog, reface evenimentele din convorbiri sau introduce în povestirea faptelor dialogul personajelor” (Tudor Vianu).

Narațiunea este dramatizată prin dialog, are ritm rapid, realizat prin reducerea digresiunilor și a descrierilor, iar individualizarea acțiunilor și a personajelor se realizează prin amănunte (limbaj, gesturi, detalii de portret fizic).

Dialogul are o dublă funcție, ca în teatru: susține realizarea acțiunii și caracterizarea personajelor. Prezența dialogului susține realizarea scenică a secvenșelor narative ”spectatori” ai maturizării feciorului de crai fiind atat celelalte personaje, cât și cititorii.

Tema basmului „Povestea lui Harap Alb” este triumful binelui asupra răului. Motivele narative specifice sunt: superioritatea mezinului, călătoria, supunerea prin vicleșug, muncile, demascarea răufăcătorului (Spânul), pedeapsa, căsătoria.

Acțiunea se desfășoară linear; succesiunea secvențelor narative/ a episoadelor este redată prin înlănțuire. Coordonatele acțiunii sunt vagi, prin atemporalitatea și aspațialitatea convenșiei: ”Amu cică era odată într-o țară un crai care avea trei feciori. Și craiul acela mai avea un frate mai mare, care era împărat într-o altă țară, mai depărtată. […] Țara în care împărățea fratele cel mai mare era tocmai la o margine a pământului, și crăila ăstuilalt la altă margine”. Fuziunea dintre real și fabulos se realizează încă din incipit. Reperele spațiale sugerează dificultatea aventurii eroului, care trebuie să ajungă de la un capăt la celălalt al lumii (în plan simbolic: de la imaturitate la maturitate). El părăsește lumea aceasta, cunoscută, și trece dincolo, în lumea necunoscută.

Lasă un comentariu