25 mai 2020

Ce este verbul și la ce întrebări răspunde? Exemple

verbul

Verbul este partea de vorbire care exprimă acțiunea, starea și existența ființelor, lucrurilor, fenomenelor naturii. Verbul se află punând una din întrebările: Ce face? Ce va face? Ce a făcut? ce vom face?

Exemplul 1:

Bunica împletește ciorapi. Pisoiul se joacă cu ghemul. Bunicul a săpat în grădină. Acum sta liniștit. Așteaptă ziarul. Nepotul aleargă prin curte. Grivei latră. Tata vine de la fabrică. Mama pregatește masa. Toți vom mânca. Tacâmurile sunt pe masă. Pâinea e în coșuleț.

Cuvântul împletește arată acțiunea făcută de bunica. Cuvântul se joacă arată acțiunea făcută de pisoi. Cuvântul a săpat arată acțiunea făcută de bunic. Cuvintele stă și așteaptă arată stările în care se află bunicul. Cuvintele: aleargă, latră, vine, pregătește, vom mânca arată acțiuni săvârșite de nepot, Grivei, tata, mama, noi.

Cuvântul sunt arată că tacâmurile se află (există) pe masă.

Cuvântul e arată că pâinea se află în coșuleț.

Exemplul 2:

Eu citeam la geografie. Tu arătai la hartă. Doamna învățătoare a intrat în clasă. Noi ne-am ridicat în picioare. A început lecția. Ionel a răspuns primul. Învățasem despre bogățiile judeăului nostru.

Verbele care arată acțiuni ce au loc înainte de momentul vorbirii pot să apară sub forma unui cuvânt: citeam, citisem, citirăm, dar pot să apară și sub o forma compusă din două cuvinte: am citit, ai scris, au învățat, ați desenat.

Verbele care arată actiuni ce au loc inainte de momentul vorbirii răspund la întrebări precum: ce am făcut? ce ai făcut? ce au făcut? ce ați făcut?

15 thoughts on “Ce este verbul și la ce întrebări răspunde? Exemple

Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: