Constantin Brâncovanul de Vasile Alecsandri

Sending
User Review
0 (0 votes)
Constantin Brâncovanul
Uciderea brancovenilor
Sursă imagine: wikipedia.org
Constantin Brâncovanul de Vasile Alecsandri

Brâncovanul Constantin,
Boier vechi și domn creștin,
De averi ce tot strângea
Sultanul se îngrijea
Și de moarte-l hotăra,
Căci vizirul îl pâra.
Într-o gioi de dimineață,
Zi scurtărei lui de viață,
Brâncovanul se sculă,
Fața blândă el spălă,
Barbă albă-și pieptăna,
La icoane se-nchina,
Pe fereastră-apoi căta
Și amar se spăimânta!
”Dragii mei, coconi iubiți!
Lăsați somnul, vă treziți,
Armele vi le gătiți
Că pe noi ne-a-ncongiurat
Pașa cel neîmpăcat,
Cu ieniceri, cu tunuri mari
Ce sparg ziduri cât de tari!”
Bine vorba ne sfârșea,
Turcii-n casă iurușea,
Pe tuspatru mi-i prindea
Și-i ducea de-i închidea
La Stambul, în turnul mare
Ce se-nalță lângă mare,
Unde zac fețe domnești
Și soli mari împărătești.
Mult acolo nu zăcea,
Că sultanu-i aducea
Lângă foișorul lui
Pe malul Bosforului.
”Brâncovene Constantin,
Boier vechi, ghiaur hain!
Adevăr e c-ai chitit
Pân-a nu fi mazilit
Să desparți a ta domnie
De a noastră-mpărăție?
Că de mult ce ești avut
Făr-a-ți fi de mine teamă,
Făr-a vrea să-mi dai seamă!”
”De-am fost bun, rău la domnie
Dumnezeu singur o știe;
De-am fost mare pre pământ,
Cată-acum de vezi ce sunt!”
”Constantine Brâncovene!
Nu-mi grăi vorbe viclene.
De ți-e milă de copii
Și de vrei ca să mai fii,
Lasă legea creștinească
Și te dă-n legea turcească”.
”Facă Dumnezeu ce-o vrea!
Iar pe toți de ne-ți tăia,
Nu mă las de legea mea!”
Sultanul din foișor
Dete semn lui imbrohor.
Doi genați venea curând
Săbiile fluturând.
Și spre robi dacă mergea,
Din coconi își alegea
Pe cel mare și frumos,
Și-l punea pe scaun gios,
Și cât pala răpezea,
Capul iute-i reteza!
Brâncovanul greu ofta
Și din gură cuvânta:
”Doamne! fie-n voia ta!”
Cei gelați iarăși mergea
Și din doi își alegea
Pe cel gingaș mijlociu
Cu păr neted și gălbiu
Și pe scaun îl punea
Și capul îi răpunea!
Brâncovanul greu ofta
Și din suflet cuvânta:
”Doamne! fie-n voia ta!”
Sultanul se minuna
Și cu milă se-ngâna:
”Brâncovene Constantin,
Boier vechi și domn creștin!
Trei coconi tu ai avut,
Din trei doi ți i-ai pierdut;
Numai unul ți-a rămas!
Cu zile de vrei să-l las,
Lasă legea creștinească
Și te dă-n legea turcească!”
”Mare-i Domnul Dumnezeu!
Creștin bun m-am născut eu,
Creștin bun a muri vreu…
Taci, drăguță, nu mai plânge
Că-n piept inima-mi se frânge
Taci și mori în legea ta
Că tu ceriu-i căpăta!”
Imbrohorul se-ncruntă,
Gelații se-nainta
Și pe blândul copilaș,
Dragul tati fecioraș,
La pământ îl arunca
Și zilele-i rădica.
Brâncoveanul greu ofta
Și cu lacrimi cuvânta:
”Doamne! fie-n voia ta!”
Apoi el se-ntuneca,
Inima-i se despica,
Pe copii se arunca,
Îi bocea, ăi săruta,
Și turbând apoi striga
”Alelei! tâlhari păgâni!
Alei! voi feciori de câni!
Trei coconi eu am avut,
Pe tustrei mi i-ați pierdut!
Dare-ar Domnul Dumnezeu
Să fie pe gândul meu:
Să vă ștergeți pre pământ
Cum se șterg norii de vânt;
Să n-aveți loc de-ngropat,
Nici copii de sărutat!”
Turcii crunt se oțerea
Și pe dânsul tăbăra,
Haine mândre-i le rupea,
Trupu-i de piele jupea,
Pielea cu paie-o împlea,
Prin noroi o tăvălea
Și de-un paltin o lega
Și râzând așa striga:
”Brâncovene Constantin,
Ghiaur vechi, ghiaur hain!
Cască ochii-a te uita
De-ți cunoști tu pielea ta?”
”Câni turbați, turci, liftă rea!
De-ți mânca și carnea mea,
Să știți c-au murit creștin
Brâncovanul Copnstantin!”

                                                         Constantin Brâncovanul de Vasile Alecsandri

Lasă un comentariu