Adverbul. Ce este adverbul? Adverbe de loc, de timp și de mod

Adverbul

Adverbul este partea de vorbire care determină înțelesul unui verb, adjectiv sau al altui adverb, adăugând o precizare.

Adverbul nu se declină și nici nu se conjugă, adică nu-și schimbă forma în vorbire, oricare ar fi funcția lor sintactică.

În general, adverbele au în propoziție funcția sintactică de complement.


Exemple:

a. Dă-ți de la buze buciumul deoparte.
b. Eu ți-aș cânta mutește.
c. Lovea diapazonul de colțul catedrei, îl ducea repede la urechea dreaptă și, încruntând puțin din sprâncene, dădea ușor tonul: laaa!… Atunci izbucneau glasurile tinere.
d. Elevul era puțin timid.
e. Citește destul de bine.

Cuvintele deoparte, mutește, repede, puțin, ușor, atunci, bine determină verbele dă, aș cânta, ducea, încruntând și arată, dădea, izbucneau, citește.

a. împrejurarea în care se petrece acțiunea: deoparte, atunci;
b. caracteristica acțiunii (felul în care se face acțiunea): mutește, repede, puțin, ușor, bine.

Cuvântul puțin, din textul d, determină adjectivul timid și arată caracteristica însușirii.
Cuvântul destul determină adverbul bine.

Adverbe de loc, de timp și de mod

În exemplele date, adverbele arată:
locul acțiunii – deoparte;
timpul acțiunii – atunci;
felul în care se face acțiunea – mutește, repede, puțin, ușor, bine.

Deci, după înțelesul lor, adverbele pot fi:
a. de loc: aici, acolo, departe, aproape, împrejur, undeva, deasupra, dedesubt, sus, jos, unde etc.;

Unele adverbe de mod se formează prin derivarea cu sufixe din substantive (românește – român), adjective (vitejește – viteaz) sau verbe (târâș – târâ).

Se comportă ca adverbe de mod, prin schimbarea valorii gramaticale, multe adjective: scrie frumos (frumos – adverb), față de scrisul frumos (frumos – adjectiv), vorbește corect (corect – adverb), față de om corect (corect – adjectiv), se exprimă ușor (ușor – adverb), față de un planor ușor (ușor – adjectiv) etc.

b. de timp: acum, atunci, astăzi, ieri, târziu, devreme, odată, îndată, când etc.;
c. de mod: așa, astfel, abia, alene, anevoie, bine, negreșit, da, nu aievea, degrabă, bărbătește, mutește etc.

Adverbul nu este folosit pentru a exprima negarea unei acțiuni (nu citește, nu desenează etc.). Nu se analizează separat de verb.

În limba română unele adverbe provin din alte părți de vorbire.

Când un cuvânt arată însușirea unui obiect este adjectiv (mers greu), iar când arată însușirea unei acțiuni este adverb (merge greu).

Adverbele cum, unde, când, cât, care leagă, de obicei, propozițiile subordonate de regentele lor, având rol de conjuncție, se numesc adverbe relative:
Pionierii clasei noastre au sosit la locul stabilit când mai era o jumătate de oră până la începerea activității.
Când a sosit directorul școlii, am început sădirea pomilor.
Fiecare a lucrat unde i s-a indicat.
Unde pământul era mai uscat, gropile se săpau mai greu.
A săpat fiecare cum a fost stabilit de la început.
Cum îți vei așterne, așa vei dormi.”

Când introduc propoziții interogative, cum, când, cât, unde, sunt adverbe interogative:
Când vii la noi?
Unde te duci?
Cum ai ajuns aici?

De la substantive, prin derivate, cu ajutorul sufixului -esc se formează adjective, iar cu ajutorul sufixului -ește se formează adverbe:

AdjectiveAdverbe
român-escromân-ește
bărbăt-escbărbăt-ește
prieten-escprieten-ește
țărăn-escțărăn-ește
școlăr-escșcolăr-ește

Ortografia adverbului:
Majoritatea adverbelor se scriu într-un cuvânt, chiar dacă rezultă, prin compunere, din două sau mai multe cuvinte ca: astăzi (astă + zi), demult (de + mult), altădată (altă + dată), niciodată (nici + o + dată), oricând (ori + când) etc.

Funcțiile sintactice:
Adverbul poate avea în propoziții diferite funcții sintactice:
– atribut: Excursia de azi a fost reușită.
– complemente circumstanțiale:
Seara citesc literatură.
Acolo și-a fixat domiciliul.
Nu l-am văzut niciodată.

Sursa: Ana Dumitrescu, Vasile Teodorescu – Adverbul – Manual Limba Română

A fost articolul de ajutor?

3 / 4

Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: