Greuceanu basm popular. Comentariu literar

Sending
User Review
0 (0 votes)
Greuceanu basm popular. Comentariu literar 1

În opera literară populară Greuceanu se povestesc mai multe întâmplări, în urma cărora Greuceanu ia de la zmei soarele și luna, pe care aceștia le furaseră, și le dăruiește oamenilor.

De la început, cititorul este adus într-o lume imaginară – în împărăția lui Roșu Împărat – rămas în întuneric.

Deși mulți voinici au încercat să înfrunte zmeii, fără să izbândească, Greuceanu, un viteaz, se hotărăște să plece și el în căutarea lor, știind că, dacă nu reușește, i se va tăia capul, iar, dacă izbândește, o va lua de soție pe fiica împăratului și va primi jumătate din împărăție.

Cu ajutorul fratelui său de cruce, Faurul-Pământului, al însușirilor sale neobișnuite (se transformă în porumbel, în muscă și în buzdugan) și al paloșului, Greuceanu reușește să-i omoare în luptă pe cei trei zmei. Ajunge la locul unde erau ascunse soarele și luna, le ia și le aruncă pe cer, spre bucuria oamenilor.

La înapoiere, scapă din capcanele pe care i le întind zmeoaicele, omorându-le, dar, până să ajungă la împărat, este lăsat, prin înșelăciune, fără paloșul în care îi stătea puterea. În acest timp, un sfetnic becisnic ceru fata, zicând că el este cel cu izbânda cea mare.

Greuceanu biruie și de această dată, sfetnicul își recunoaște fapta și totul se termină cu o nuntă împărătească.

Greuceanu are, pe lângă însușiri obișnuite (om drept, cinstit, curajos etc.), și însușiri supranaturale (se poate transforma, are un paloș fermecat etc.) Personajele din jurul lui sunt reale (împărați, sfetnici), dar și imaginare (zmei, zmeoaice, Faurul-Pământului, Satana etc.).

Simbolizând cinstea, curajul, adevărul, Greuceanu luptă împotriva nedreptății, a întunericului (zmeii furaseră soarele și luna de pe cer), iar victoria lui este, de fapt, victoria binelui asupra răului.


Sursa: Ana Dumitrescu, Vasile Teodorescu – Manual Limba Română

Lasă un comentariu