Daniel Sihastru

Sending
User Review
0 (0 votes)

Daniel Sihastru
                                                           de Dimitrie Bolintineanu

Sub o râpă stearpă, pe un râu în spume,
Unde un sihastru a fugit de lume,
Cu vărsarea serii un strein sosi.
„Ștefan al Moldovei vine a-ți vorbi!”
„Ștefan al Moldovei, Daniel îi spune,
Să aștepte-afară! sunt în rugăciune.”
„Bunule părinte! sunt rănit și-nvins;
Însuși a mea mumă astăzi m-a respins!
Viu să-ți cer povață daca nu-i mai bine
Turcilor Moldovei d-astăzi să se-nchine?”
Daniel Sihastru domnului i-a zis:
„Mă înșală auzul ori eu am un vis?
Capul ce se pleacă paloșul nu-l taie;
Dar cu umilință lanțu-l încovoaie!
Ce e oare traiul, daca e robit?
Sărbătoare-n care nimeni n-a zâmbit?
Viața și robia nu pot sta-mpreună,
Nu e totodată pace și furtună.
Doamne! tu ai dreptul a schimba-n mormânturi,
Pentru neatârnare, oameni și pământuri,
Dar nu ai p-acela ca să-i umilești!
Poți ca să îi sfărâmi; dar nu să-i robești!
Daca mână-ți slabă sceptrul ți-o apasă,
Altuia mai harnic locul tău îi lasă!
Căci mai bine este supus lăudat,
Decât cu rușine domn și atârnat!”
Dupe-aceste vorbe, Ștefan strânge-oștire
Și-nvingând păgânii, nalță-o monastire.

Lasă un comentariu