Cânepa

Cânepa

Cânepa este o plantă originară din Asia. De multă vreme a fost adusă și cultivată în Europa, fiind de mare folos omului.

Alcătuirea plantei. Cânepa are o rădăcină principală, lungă, în formă de țăruș, adânc înfiptă în pământ, din care pornesc numeroase rădăcini laterale.

Tulpina, verde, înaltă de peste 2 m, este dreaptă, goală pe dinăuntru și rămuroasă. În scoarța tulpinii se găsesc fibrele textile, lungi și rezistente, întrebuințate la țesături.

Frunzele sunt mari și compuse. Limbul lor este format din 5-11 foliole, ca degetele unei palme, ascuțite, și cu marginile dințate. Foliolele se prind în vârful unui pețiol lung.

Florile. Cânepa are două feluri de flori: bărbătești (cu stamine) și femeiești (cu gineceu). Florile bărbătești sunt mici, de culoare, gălbuie, grupate la vârful tulpinilor. Ele au 5 sepale și 5 stamine mari, care atârnă în afara florii: nu au petale. Florile femeiești, câte două la un loc, la subsuoara frunzelor, sunt alcătuite dintr-o singură sepală care înconjoară gineceul cu două stigmate lungi și păroase.

Florile bărbătești și femeiești sunt așezate pe tulpini diferite. Cânepa cu flori bărbătești se numește „cânepă de vară”. Aceste denumiri sunt legate de timpul când plantele ajung la maturitate tehnică. Cânepa de vară se recoltează după ce se scutură polenul, fază în care fibra produsă este de foarte bună calitate. În decurs de o lună și cânepa femelă ajunge la maturitate și produce semințe. Polenizarea se face de către vânt, care împrăștie nori de polen galben.

Fructele se formează numai pe cânepa de toamnă. Ele sunt achene mici, sferice, de culoare verde-cenușie, având o singură sămânță.

Florile si fructul e-Pedia

Importanța cânepei. Uleiul din semințe este întrebuințat în industrie. Fructele servesc la hrănirea păsărilor din livii.

Cânepa se cultivă însă, în primul rând, pentru fibrele textile, lungi, subțiri, elastice și trainice din tulpina ei.

Fibrele textile din care se țes pânzeturi se obțin din cânepa de vară. Cânepa de toamnă dă un fir mai gros, din care se fac saci, frânghii etc.

Deci cânepa este o plantă textilă și uleioasă.


Sursă: Ministerul Educației și Învățământului, Botanică, manual clasa a V-a – Prof. Alexandru Dabija, Prof. Aglala Ionel

A fost articolul de ajutor?

0 / 0

Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: