Sfecla de zahăr

Sending
User Review
0 (0 votes)
Sfecla de zahăr

Sfecla de zahăr este originară din țările situate în jurul Mării Mediterane, unde crește în stare sălbatică.

Alegând, mai mulți ani de-a rândul, sfecle sălbatice cu rădăcinile cele mai cărnoase, semănând semințele lor în soiuri bine lucrate și îngrijiind culturile, omul a transformat sfecla sălbatică în sfeclă cultivată.

Alcătuirea plantei. Rădăcina este groasă, cărnoasă, bogată în substanțe hrănitoare de rezervă (zahăr). Sfecla de zahăr are pe dinafară are o culoare gălbuie, iar înăuntru albă. De pe rădăcina principală cresc două rânduri de rădăcini secundare.

Tulpina (colet) este scurtă, cu frunze de jur împrejur și se continuă în jos cu rădăcina.

Frunzele sunt mari, lucioase, cu pețiolul lung. Limbul și pețiolul au câte un jgheab prin care apa de ploaie și picăturile de rouă alunecă spre rădăcină. Frunzele produc o mare cantitate de substanțe zaharoase care se depozitează în rădăcina ei ca într-o magazie.

Sfecla de zahăr nu face flori decât în al doilea an, întocmai ca varza.

În toamna primului an, Sfecla de zahăr se dezgroapă, i se taie frunzele, iar rădăcinile sunt transportate la fabricile de zahăr. Numai pentru sămânță se mai lasă câteva rădăcini în pământ.

Primăvara următoare, rădăcinile păstrate pentru sămânță se introduc în pământ. Substanțele de rezervă adunate în primul an sunt acum folosite, iar rădăcinile se zbârcesc și se usucă. Pe baza lor, mugurele terminal crește, dând naștere la tulpini ramificate și înalte cam de 1,5 m pe care se formează flori, fructe și semințe.

Pe tulpină se formează flori mărunte, adunate mai multe la un loc. Ele sunt lipsite de petale și au culoare verde. Florile au numai 5 sepale, 5 stamine și un gineceu. Ele se polenizează cu ajutorul vântului și al insectelor.

Fructul este uscat și are o singură sămânță liberă. Din fiecare floare se formează un fruct. Deoarece florile sunt grupate câte două-trei la un loc și fructele provenite din ele rămân împreună, formând un fel de ghemulețe numite glomerule.

Importanța sfeclei de zahăr. Din rădăcină se extrage zahărul. Tulpina scurtă, împreună cu frunzele, se întrebuințează ca nutreț pentru vite. De asemenea, resturile de la extragerea zahărului – borhotul și melasa – servesc la hrănirea vitelor. Din melasă se poate obține alcool.

Alte feluri de sfeclă. Sfecla de nutreț sau sfecla de furajeră, mai puțin bogată în zahăr, constituie un nutreț suculent și hrănitor pentru vite. Sfecla roșie se întrebuințează în alimentația omului.

Plante înrudite cu Sfecla de zahăr: spanacul de grădină, cultivat pentru frunzele bogate în săruri minerale și vitamine, loboda etc.


Sursă: Ministerul Educației și Învățământului, Botanică, manual clasa a V-a – Prof. Alexandru Dabija, Prof. Aglala Ionel

Lasă un comentariu