Sunătoarea

Sending
User Review
0 (0 votes)
Sunătoarea

Sunătoarea sau pojarnița este o plantă medicinală sălbatică, perenă, care crește pe coastele dealurilor și munților, pe marginea drumurilor, prin fânețe și locuri uscate.

În pământ are un rizom ramificat din care crește o tulpină aeriană, cilindrică, înaltă de 20-30 cm și ramificată către fârf. Pe această tulpină, la noduri se prind frunze mici, ovale și opuse, așezate la noduri, câte două față în față, cu limbul întreg, necrestat pe margini. Vârful tulpinii poartă flori galben-aurii.

Sunătoarea se cunoaște după sepalele ascuțite și tulpina cu două dungi longitudinale.

Sunătoarea are însușiri tămăduitoare datorită unui ulei și mai multor substanțe active, care în tulpină și rădăcină se găsesc în canale, iar în frunze în numeroase pungulițe. Dacă privim o frunză în zare, pare că are o mulțime de găurele, de puncte străvezii. În realitate acestea nu sunt altceva decât pungulițe în care se găsește un ulei cu gust amărui, din care cauză sunătoarea nu este consumată de vite.

De la această plantă se întrebuințează florile și vârfurile înfloritem, care se culeg din iunie până în august și se usucă în locuri umbrite și aerisite.

Ceaiul de sunătoare se întrebuințează contra bolilor de stomac, intestine, ficat etc; sub formă de gargară se folosește în inflamațiile gingiilor și în durerile de dinți. Fiind dezinfectant, cu el se spală rănile. Din sunătoare se mai prepară și un ulei care servește ca pansament în arsuri.


Sursă: Ministerul Educației și Învățământului, Botanică, manual clasa a V-a – Prof. Alexandru Dabija, Prof. Aglala Ionel

Lasă un comentariu