31 mai 2020

Stejarul

Stejarul

Stejarul este cel mai răspândit și cel mai falnic arbore din pădurile de șes și de deal din țara noastră.

Alcătuirea plantei. Stejarul are o rădăcină groasă, lemnoasă, lungă, răsfirată mult și adânc înfiptă în pământ.

Tulpina este acoperită cu o coajă groasă, de culoare negricioasă, adânc brăzdată. Trunchiul, înalt de 2-3 m, cu lemn tare, se ramifică în ramuri lungi, rare, noduroase, îndoite, răsucite.

Pe o tăietură transversală, trunchiul prezintă: la exterior coaja, sub aceasta și lipit de ea, o parte mai subțire și mai moale formată din vasele liberiene; în mijloc este lemnul, format din vasele lemnoase care ocupă cea mai mare parte din grosimea trunchiului. Lemnul este format din concentrice, străbătute de raze aburii. Numărând aceste inele ne putem da seama de vârsta copacului.

În fiecare an stejarul se îngroașă datorită faptului că pe partea din afară se adaugă câte un nou inel de lemn.

La stejarul bătrân, lemnul din mijloc are o culoare cafenie. Aceasta este „inima lemnului”, iar pe partea de culoare albă este „albul lemnului”. Prin „inima lemnului” nu mai circulă seva, vasele fiind astupate. Ea formează un stâlp care întărește tulpina.

Frunzele sunt mari, lucioase, așezate mai mult la vârful ramurilor. Ele au un pețiol scurt, limbul mare, cu marginile crestate adânc în 3-6 lobi rotunjiți. Pe ramurile groase din interiorul coroanei nu sunt frunze. Astfel, lumina soarelui străbate ușor coroana stejarului și ajunge pe pământ, permițând unui număr mai mare de plante ierboase să crească împrejurul lui. Deci, pădurea de stejar este luminoasă.

Florile se dezvoltă în luna mai, o dată ci frunzele sau chiar mai devreme. Ele sunt de două feluri: bărbătești și femeiești. Florile bărbătești sunt grupate în mâțișori lungi și subțiri care se leagănă la cea mai mică adiere de vânt, scuturând polenul prăfos. Pe axa mâțișorilor se găsesc din loc în loc flori mici, verzui, cu câteva sepale și câteva stamine. Ele nu au nici petale, nici pistil. Florile femeiești se găsesc pe alte rămurele ale aceluiași copac ca niște mugurași. Ele sunt grupate câte 2-5 la un loc și sunt înconjurate de solzi. Fiecare floare femeiască este alcătuită din câteva sepale și un gineceu, cu un ovar, cu un stil scurt și un stigmat împărțit în trei.

Fructul, sămânța. După fecundare crește și se transformă în fruct, numit ghindă (achenă). Ea are un înveliș tare, iar la bază o cupă solzoasă în formă de degetar. Ghinda închide o singură sămânță, bogată în ulei și amidon.


Sursă: Ministerul Educației și Învățământului, Botanică, manual clasa a V-a – Prof. Alexandru Dabija, Prof. Aglala Ionel

Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: