Argentina

Argentina

1. Așezare. Argentina se află între munții Anzi la vest și Oceanul Atlantic la est. Partea nordică este întretăiată de Tropicul Capricornului.

Ocupă o suprafață de 2,780,400 km², fiind pe locul al doilea printre țările Americii de Sud, după Brazilia. În această suprafață sunt incluse și jumătatea de răsărit a insulei Țara Focului. Argentina este o republică federală compusă din 23 provincii și un teritoriu național în care se cuprinde estul insulei Țara Focului precum și alte insule.

2. Relieful. Teritoriul Argentinei cuprinde o mare varietate de forme de relief.

Partea vestică este dominată de culmile muntoase ale Anzilor. Pe teritoriul Argentinei acești munți ajung la cele mai mari înălțimi.

Trecerea de la culmile muntoase la câmpia joasă se face printr-o câmpie înaltă acoperită cu ierburi mărunte numită Pampas.

În partea nordică și nord-estică se întinde o vastă câmpie. Această câmpie la nord poartă denumirea de Gran Chaco și este acoperită cu o vegetație sărăcăcioasă. Între fluviile Parana și Câmpia Uruguay câmpia se numește Entre Rios, iar mai spre sud, câmpia poartă denumirea La Plata.

Câmpiile Entre Rios și La Plata au un sol foarte fertil, constituind principala regiune agricolă a țării. În partea sudică a Argentinei se întinde Podișul Patagoniei, cu pășuni întinse, care este folosit mai ales pentru creșterea cornutelor mari în ferme zootehnice.

Bogățiile minerale. Subsolul Argentinei este puțin cunoscut. Cercetările recente au dus la descoperirea unor importante rezerve de petrol, gaze naturale, cărbuni, zăcăminte de minereuri de fier, cupru, uraniu și altele.

Argentina - Harta fiziă și economică
Argentina – Harta fiziă și economică

3. Clima. Marea întindere pe latitudine a Argentinei determină zone variate de climă. Partea nordică are o climă tropicală și subtropicală. Sudul Argentinei are o climă temperată. Clima părții vestice, cu relief înalt, prezintă mari diferențe între poalele și vârful munților. Cantitatea de precipitații este mai abundentă pe țărmul munților. Cantitatea de precipitații este mai abundentă pe țărmul Oceanului Atlantic, fiind adusă de alizeul de sud-est și mai redusă spre vestul țării. O cantitate scăzută de precipitații cade și pe Podișul Patagoniei.

Apele. Principalele fluvii din Argentina sunt: Parana cu afluentul său principal Paraguay. La vărsarea în ocean formează Estuarul La Plata în care se varsă și Uruguay.

Dintre fluvii, numai Parana este navigabil în cursul său inferior. Celelalte râuri, având un debit mic și curgând prin forme de relief accidentale, nu sunt bune decât prin irigații sau pentru producerea de energie electrică.

Vegetația. Argentina are o vegetație la fel de variată ca și clima. Nordul și povârnișurile Anzilor au o vegetație de pădure. Câmpia La Plata are o vegetație de ierburi însă are marea majoritate a terenurilor sunt astăzi cultivate. În regiunea Chaco sunt păduri de Quebracho din care se extrage taninul, folosit la tăbăcirea pieilor. Podișul Patagoniei are o vegetație săracă, formată din ierburi mărunte și din desișuri de mărăcini.

4. Populația (aproximativ 45 milioane). Majoritatea populației este formată din urmașii foștilor colonizatori spanioli. Acestora li s-au adăugat italieni, francezi, polonezi, germani. În număr mic se întâlnesc metiși. Populația băștinașă a fost aproape complet nimicită de colonizatorii spanioli. O mare parte a populației locuiește la orașe. Cea mai deasă populație se află în regiunea Estuarului La Plata, iar cea mai rară în Podișul Patagoniei, în Insula Țara Focului și în regiunile nord-vestice ale țării. Limba oficială este spaniola.

Orașele. Capitala țării Buenos Aires deține peste 1/3 din populația Argentinei și realizează jumătate din valoarea producției industriale a țării. Alte orașe importante sunt: Rosario, Cordoba și La Plata.

5. Economia. Argentina este o mare producătoare de grâu și porumb (unul din primele locuri în lume), precum și de produse animale (brânzeturi, carne, lână, piei).

Agricultura este specializată în producția de cereale și creșterea animalelor. O mare parte din aceste produse sunt exportate. În afară de grâu și porumb se cultivă secara, ovăzul, orzul, inul, floarea soarelui ș.a. Cerealele se cultivă mai ales în câmpiile La Plata și Entre Rios. Se cultivă de asemenea, cartofi, tutun, mate (ceai de Paraguay) ș.a. Dintre animale se cresc cornute mari, oi și porci.

Industria. Producția de energie electrică este asigurată de multe termocentrale, hidrocentrale și centrale atomice.

Industria petrolului ocupă un loc important în Argentina. Se extrag, de asemenea, minereuri de fier, de plumb, cupru, mangan ș.a. Industria prelucrătoare este orientată spre valorificarea produselor agricole. Un loc important îl ocupă industria morăritului, a conservelor de carne, a pielăriei, a laptelui. O bună dezvoltare a luat, de asemenea, industria textilă axată pe țesături de lână și bumbac, pentru care are materie primă din abundență.

Transporturile. Argentina are cea mai bogată rețea de transporturi dintre toate statele Americii de Sud. Rețeaua cea mai deasă se află în jurul capitalei Buenor Aires. Din acest centru se ramifică, spre nord-est, o serie de căi ferate care asigură atât legăturile interne, cât și legăturile cu alte state. Rețeaua de șosele este mai slab dezvoltată. Transporturilor pe căi ferate și șosele li se adaugă transportul fluvial pe fluviul La Plata, precum și cel maritim.

Comerțul. Argentina este unul din marii furnizori ai pieței mondiale de grâu, semințe de in, carne, lână și piei de animale. Importă: mașini, utilaje, cărbuni.


Sursă: Editura Didactică și Pedagogică București, Geografie, manual clasa a VI-a – Prof. Bărgăuanu Petru, Prof. Sucitu Ion, Prof. Stoica Valentina

A fost articolul de ajutor?

0 / 0

Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: