Articolul demonstrativ (adjectival). Exemple

Articolul adjectival (demonstrativ)

Articolul demonstrativ (adjectival) leagă adjectivul de substantivul determinat prin cuvintele cea, cel, cele.


Exemplu:

L-am așteptat pe fratele cel mare. Cartea – prietena cea adevărată.

cel, cea – leagă adjectivul mare, adevărată de substantivul determinat fratele, prietena.


El se acordă în gen, număr și caz cu substantivul determinat.

Formele Articolului demonstrativ (adjectival)

Masculin, singular – caz Nominativ, Acuzativ: cel
Feminin, singular – caz Nominativ, Acuzativ: cea
Masculin, singular – caz Dativ, Genitiv: celui
Feminin, singular – caz Dativ, Genitiv: celei
Masculin, plural – caz Nominativ, Acuzativ: cei
Feminin, plural – caz Nominativ, Acuzativ: cele
Masculin, plural – caz Dativ, Genitiv: celor
Feminin, plural – caz Dativ, Genitiv: celor

Însoțind adjective ce determină substantive neutre, articolul adjectival are:

la singular – formă de masculin: stiloul cel frumos
la plural – formă de feminin: stilourile cele frumoase

Articolul demonstrativ (adjectival) poate însoți și un numeral cardinal care precedă substantivul:

cei trei elevi
cele patru probleme

În această situație, ele se analizează împreună cu numeralul.

Ortografie:

Articolul demonstrativ (adjectival) se scrie într-un singur cuvânt și nu trebuie confundat cu alte părți de vorbire:

fata cea cuminte; cea = articol adjectival
Ce-a făcut astăzi?; ce = pronume, a = verb auxiliar


Sursa: Limba Română, Editura didactică și pedagogică București, 1984 – Articolul demonstrativ (adjectival) – Mihaela Butoi, Gh. Constantinescu-Dobridor

A fost articolul de ajutor?

0 / 0

Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: