Toma Alimoș – Baladă populară

Toma Alimoș - Balada populară
Toma Alimoș – Balada populară (Poezie populară culeasă de Vasile Alecsandri)

Foicica fagului,
la poalele muntelui,
muntelui Pleșuvului,
în mijlocul
câmpului,
la puțul
porumbului;
pe câmpia verde, -ntinsă
și de cetine coprinsă,
șade Toma Alimoș,
haiduc din țeara de jos,
nalt de stat,
mare la sfat
și viteaz cum n-a mai stat.
Șade Toma tolănit
și cu murgul priponit
în pripoane de argint,
și mănâncă frumușel,
și bea vin din burdușel,
și grăiește în ăst fel:
„Închinar-aș și n-am cui!
Închinar-aș murgului,
murgului sireapului,
dar mi-e murgul vită mută,
mă privește și m-ascultă,
n-are gură să-mi răspundă.
Închinar-aș armelor
armelor drăguțelor,
armelor surorilor,
dar și ele-s fiare reci,
puse-n teci
de lemne seci.
Închinar-oi codrilor,
ulmilor
și fagilor,
brazilor,
paltinilor,
că-mi sunt mie frățiori,
de poteri ascunzători;
d-oi muri
m-or tot umbri,
cu frunza m-or înveli,
cu freamătul m-or jeli”.
Și, cum sta
de închina,
codrul se cutremura,
ulmi și brazi
se cletina,
fagi și paltini
se pleca,
fruntea
de i-o răcorea,
mâna
de i-o săruta;
armele din teci ieșea,
murgulețu-i râncheza.
Până vorba-și isprăvea,
burdușelul
ridica,
vinișorul
că gusta
și-n picioare se scula.
Ochii-și negri d-arunca,
peste câmpuri se uita
și departe ce-mi zărea?
că-mi venea, măre, venea
stăpânul
moșiilor
și domnul
câmpiilor,
Manea, slutul
și urâtul,
Manea, grosul
ș-arțăgosul;
venea, măre, ca vântul,
ca vântul și ca gândul,
cu părul lăsat în vânt,
cu măciuca de pământ.
Pân’la Toma când sosea,
din guriță mi-i grăia:
– Bună ziua, verișoare!
– Mulțămescu-ți, frate Mane!
– D-ale, Tomo Alimoș,
haiduc din țeara de jos
nalt la stat,
mare la sfat,
pe la mine ce-ai cătat?
Copile
mi-ai înșelat,
florile
mi le-ai călcat,
apele
mi-ai turburat,
livezi
verzi
mi-ai încurcat,
păduri
mari
mi-ai dărâmat.
Ia să-mi dai tu mie seamă,
ia să-mi dai pe murgul vamă.
Toma, măre, d-auzea,
din guriță-i cuvânta:
– Ce-ai văzut
om mai vedea,
ce-am făcut
om judeca;
Pân-atuncea, măi fârtate,
dă-ți mânia la o parte
și bea ici pe jumătate
ca să ne facem dreptate.
Toma, pân’să isprăvească,
îi da plosca haiducească,
pe jumătate s-o golească,
mânia să-și potolească,
ca c-un frate să vorbească.
Manea stângă
‘și-ntindea
să ia plosca
și să bea,
iar cu dreapta
ce-mi făcea?
Palăș mic că răsucea,
pântecele
i-atingea,
mațele
i le vărsa
și pe cal încălica,
și fugea, nene, fugea:
vitejia
cu fuga!
Foicică, de rogoz,
savai, Toma Alimoș,
haiduc din țeara de jos,
nalt la stat,
mare la sfat
și viteaz cum n-a mai stat,
cumpătul că nu-și pierdea,
mâna
la rană
punea
și din gură cuvânta:
– D-alelei, fecior de lele
și viteaz ca o muiere,
nu fugi, că n-am dat vamă,
nu fugi, c-o să-mi dai seamă!
Vreme multă nu pierdea,
mațele că-și aduna,
cu brâu lat se încingea,
mijlocelul că-și strângea
și la murgul se ducea,
și pe murg încălica,
iar din gură mi-i grăia:
– Murgule, murguțul meu, datu-mi-te-a taică-tău
ca să-mi fi de ajutor
la nevoie și la zor,
Să te-ntreci cu şoimii-n zbor
Pân-o fi ca să nu mor.
Tinerel că m-ai slujit,
Dar ş-acuma, îmbătrânit,
Să te-ntreci la bătrâneţe
Cât puteai la tinereţe.
Azi te jur pe Dumnezeu
Să mă porţi ca gândul meu
Şi s-ajungi p-ăl câine rău,
Că mi-a răpus zilele,
Zilele, ca câinele,
Pentru tine murgule!
Până Toma se găteşte,
Murgul coama-şi netezeşte
Şi din gură mi-i grăieşte:
– Lasă şeaua, săi pe mine,
Şi de coama ţin-te bine,
Ca s-arăt la bătrâneţe
Ce-am plătit la tinereţe!
Până Toma se ţinea,
Murgul, mare, şi zbura;
Şi zbura tocmai ca vântul,
Fără s-atingă pământul.
Cât o clipă de zbura,
Mult pe Manea-l întrecea,
Iară Toma, de-l vedea,
Îndărăt se întorcea
Şi din fugă-i cuvânta:
– Maneo, Maneo, fiara rea,
Vitejia ţi-e fuga,
Că, de m-ai junghiat hoţeşte,
Mi-ai fugit şi mişeleşte.
Ia mai stai ca să-ţi vorbesc
Pagubele să-ţi plătesc,
Pagubele
Cu tăişul,
Faptele
Cu ascuţişul!
Bine vorbă nu sfârşea,
Murguleţu-şi repezea
Şi cu sete mi-l lovea;
Capu-n pulbere-i cădea,
Iar cu trupul sus, pe şea,
Calu-n lume se ducea.
Foicică micşunea,
Vreme multă nu trecea
Şi pe Toma-l ajungea
Moarte neagră, moarte grea.
De pe cal descalica,
Ochiul
Se-mpăienjenea,
Capul
I se învârtea
Şi-n des codru se pleca,
Iar din gură ce-mi grăia?
– D-alelei, murgutule,
D-alelei drăguţule,
Ce-am gândit
Am izbândit,
Dar şi ceasul mi-a sosit.
Sapă-mi groapa din picior
Şi-mi aşterne fânişor,
Iar la cap şi la picioare
Pune-mi, pune-mi câte-o floare:
La cap, floare
De bujor,
Să mi-o ia mândra cu dor,
La picioare,
Busuioc,
Să mă plângă mai cu foc.
Apoi, mare, să te duci,
Drumu-n codri să apuci
Pân’ la paltinii trăzniţi,
Unde-s fraţii poposiţi.
Nimeni frâul să nu-ţi puie,
Nici pe tine să se suie,
Făr’ d-un tânăr sprâncenat
Şi cu semne de vărsat,
Cu păr lung şi gălbior,
Care-mi este frăţior,
Frăţior de vitejie,
Tovarăş de haiducie.
Numai el frâul să-ţi puie
Şi pe tine să se suie;
Tu să-l porţi şi pe el bine,
Cum m-ai purtat şi pe mine!
Bine vorba nu sfârşea,
Sufleţelul că-şi dedea:
Codrul se cutremura,
Ulmi şi brazi
Se cletina
Fagi şi paltini
Se pleca
Fruntea
De i-o răcorea,
Mâna
De i-o săruta,
Şi cu freamăt îl plângea.
Murgul jalnic râncheza,
Cu copita că-mi săpa,
Groapă mică că-i făcea,
Fânişor îi aşternea,
Floricele că-i sădea,
Cu trei lacrimi le stropea,
Drumu-n codri c-apuca
Şi mergea, mare, mergea
Pân’ la paltinii trăzniţi,
La voinicii poposiţi.

A fost articolul de ajutor?

0 / 0

Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: