Interjecția. Exemple

Interjecția

Interjecția este partea de vorbire neflexibilă cu valoare exclamativă, prin care se exprimă senzații, sentimente, manifestarea unei voințe. De asemenea, interjecțiile pot reproduce (imita) sunete și zgomote din natură.

a) Interjecția exprimă:
– senzații, sentimente: ah!, ha!, of!, tii!, vai!
– manifestarea unei voințe: cea!, dii!, hai!, nani!, pis!

b) Reproduce (imită) sunete și zgomote din natură: clings!, fi!, hapciu!, pleosc!, vâj!

Observații:

1. Foarte multe interjecții exprimă o diversitate de senzații și stări sufletești:
a! – mâhnire, deznădejde, uimire, surpriză, satisfacție
brr! – frig, teamă
of! – durere, nemulțumire, mâhnire, nerăbdare

2. Interjecțiile care produc (imită) diferite sunete, zgomote sau strigăte ale animalelor sunt cuvinte imitative (onomatopee):
pac!
poc!
sfor!
sfrr!
tic-tac!
toc!
chiaf!
cirip-cirip!
cri!
mâr!
oac!
piu!

3. Unele interjecții sunt folosite în locul unor verbe care arată o acțiune:

Iaca asta e litera a. (iaca = priviți)


Interjecții de adresare

Citiți propozițiile:
Ce-are, , băiatul tău?

Pân’atuncea, măi fârtate,
dă-ți mânia la o parte…

Iato sanie ușoară

Interjecțiile și măi:
– sunt din limba vorbită, familiară
– sunt folosite pentru a te adresa direct unei persoane
– apar: singure; însoțite de un substantiv în cazul vocativ.

Asemenea interjecții – bre, fa, mă – au în vorbire rol ca și vocativul și urmează regulile de punctuație ale acestuia.

Interjecția iată este folosită în scopul de a atrage atenția cuiva asupra unui lucru; în același timp ea înlocuiește un verb.

Interjecții ca ia! iată! iacătă! uite! sunt urmate frecvent de:
– verb la imperativ: Ia mai stai ca să-ți vorbesc…
– verb la conjunctiv: Ia să-mi dai și tu mie samă…
– substantiv cu rol de complement: Iată marea!
– propoziție secundară: Uite cum l-am dres de bine.
                                                  (Ion Ghica, Nicu Bălcescu)

Ele nu se despart prin virgulă de cuvintele care le urmează.
Toate aceste interjecții se numesc interjecții de adresare.

Interjecții cu sens apropiat de al imperativului

Interjecțiile care redau manifestarea unei voințe sau a unei dorințe au sens apropiat de al imperativului: hai! haide! („vino”); hăis! („mergi la stânga”); ho! („oprețte-te”); marș („pleacă”); ma! („ține”); nani („dormi”).

Aceste interjecții sunt urmate de:
– verb la conjunctiv: Hai să dăm mână cu mână.
– substantiv în vocativ: Hai, Ilinco, nu te mai uita.
– interjecție: Hai, mă!

Ele exprimă un îndemn sau o poruncă adresată unei persoane ori unui animal.

Punctuația

După interjecțiile cu sens apropiat de al imperativului se pune virgulă numai în situațiile în care urmează un substantiv în cazul vocativ sau o interjecție de adresare.


Sursa: Limba Română, Editura didactică și pedagogică București, 1984 – Interjecția – Mihaela Butoi, Gh. Constantinescu-Dobridor

A fost articolul de ajutor?

0 / 0

Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: