Câinele și cățelul – Grigore Alexandrescu

Câinele și cățelul - Grigore Alexandrescu
Câinele și cățelul – de Grigore Alexandrescu

„Cît îmi sînt de urîte unele dobitoace,
Cum lupii, urșii, leii și alte cîteva,
Care cred despre sine că prețuiesc ceva!
De se trag din neam mare,
Asta e o-ntîmplare:
Și eu poate sînt nobil, dar s-o arăt nu-mi place.
Oamenii spun adesea că-n țări civilizate
Este egalitate.
Toate iau o schimbare și lumea se cioplește,
Numai pe noi mîndria nu ne mai părăsește.
Cît pentru mine unul, fieștecine știe
C-o am de bucurie
Cînd toată lighioana, măcar și cea mai proastă,
Cîine sadea îmi zice, iar nu domnia-voastră.“
Așa vorbea deunăzi cu un bou oarecare
Samson, dulău de curte, ce lătra foarte tare.
Cățelu Samurache, ce ședea la o parte
Ca simplu privitor,
Auzind vorba lor,
Și că nu au mîndrie, nici capriții deșarte,
S-apropie îndată
Să-și arate iubirea ce are pentru ei:
„Gîndirea voastră — zise — îmi pare minunată.
Și simtimentul vostru îl cinstesc, frații mei.“
— „Noi, frații tăi? răspunse Samson, plin de mînie.
Noi, frații tăi, potaie!
O să-ți dăm o bătaie
Care s-o pomenești.
Cunoști tu cine sîntem, și ți se cade ție,
Lichea nerușinată, asfel să ne vorbești?“
— „Dar ziceați…“ — „Și ce-ți pasă ție? Te-ntreb eu ce ziceam?
Adevărat vorbeam,
Că nu iubesc mîndria și că uresc pe lei,
Că voi egalitate, dar nu pentru căței.”

Acestea între noi adesea o vedem,
Și numai cu cei mari egalitate vrem.


Sursa: Limba Română, Editura didactică și pedagogică București, 1984 – Câinele și cățelul de Grigore Alexandrescu – Mihaela Butoi, Gh. Constantinescu-Dobridor

A fost articolul de ajutor?

0 / 0

Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: