Derivarea cu sufixe. Exemple

Derivarea cu sufixe

Derivarea cu sufixe

Derivarea cu sufixe constă în formarea de cuvinte noi cu ajutorul sufixelor adăugate în urma rădăcinii cuvântului de bază.

Sufixele sunt îmbinări de sunete (chiar un singur sunet), care se atașează la sfârșitul unui cuvânt de bază pentru a forma cuvinte noi.

Sufixele, cu ajutorul cărora se formează, prin derivare, cuvinte noi, sunt destul de numeroase în limba româna.

Unele dintre ele servesc pentru a forma diminutive (substantive care denumesc obiecte mai mici decât cele denumite de cuvântul de bază). Acestea se numesc sufixe diminutivale:
-aș (copil, băieț, iepur, flutur);
-el (băiețel, cornețel, scăunel);
-iță (copiliță, fetiță, peniță, scăriță);
-ică (vâlcică, măturică, putinică) etc.

Numărul sufixelor în limba română este foarte mare; amintim câteva: -ar (strungar), -er (tapițer), -ist (tractorist), -ință (cunoștință), -(ă)mânt (învățământ), -ime (muncitorime), -iș (frunz), -et (tineret), -(i)tor (muncitor), -os (osos), -al (săptămânal), -iu (auriu), -ui (a dărui), -iza (portretiza) etc.


Exemplu:

Mircea este un copil bine cunoscut. Deși are 13 ani, este foarte copilăros.
El are o copilărie frumoasă.
Dana este o copilă zglobie. Ea se poartă uneori ca o copiliță mofturoasă.
Când vede însă vreun copilaș, îl alintă cu vorbe alese.
Sandu, fratele ei, este un copilandru.

Explicații:
Cuvintele copilaș, copilandru, copilă, copiliță, copilărie, copilăros, care, împreună cu substantivul copil, alcătuiesc o familie de cuvinte, s-au format de la acesta din urmă prin atașarea la sfârșitul lui a sunetelor sau a îmbinărilor de sunete: -aș, -andru,, -iță, -(ă)ie, -(ăr)os (copil + , copil + andru, copil + ă, copil + iță, copil + (ăr)ie, copil + (ăr)os).


Sursa: Ion Popescu – Limba Română, Editura didactică și pedagogică București 1988 – Derivarea cu sufixe

A fost articolul de ajutor?

0 / 0

Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: