Propoziția atributivă. Exemple

Propoziția atributivă

Propoziția atributivă este propoziția subordonată care are funcția de atribut pe lângă un substantiv sau un înlocuitor al acestuia din propoziția regentă.

Propoziția atributivă răspunde la întrebările: care? ce fel de? cât? câți? câte? al cui? a cui? ai cui? ale cui?

Propoziția atributivă poate fi introdusă prin pronume relativ (precedat ori nu de prepoziția sau articolul posesiv).

Uneori, aceste propoziții sunt introduse prin adverbele relative: unde, când, cum, cât (precedate sau nu de prepoziții):

Tare mi-e drag satul unde m-am născut!
Îmi amintesc cu plăcere de ziua când ne-am cunoscut.
M-a bucurat mult felul cum ai privit lucrurile,

sau prin conjuncțiile că, să, ca… să, dacă:

Părerea pe unele planete ar exista viețuitoare pare a fi tot mai mult confirmată de cercetările spațiale.
Și-a exprimat dorința meargă azi la teatru.
Teama dacă vei veni sau nu a fost spulberată.

Unele propoziții atributive, ca cele date mai înainte, aduc o lămurire absolut necesară comunicării, deci nu pot lipsi din frazele respective fără ca acestea să piardă din claritatea exprimării:

Bătrânul îi spuse că pe drum a văzut compănii de soldați care se îndreptau spre ei.
                                                                                          (Eugen Barbu – Dimineața)

Altele, dimpotrivă, pot lipsi din frază, fără ca, prin aceasta, claritatea exprimării să sufere, deoarece lămurirea adusă de ele nu este absolut necesară comunicării:

Negustorul nu mai înceta cu strigătele lui, căutând să atragă atenția trecătorilor, care se strecurau prin spatele manifestanților.
                                                                                          (Eugen Barbu – Dimineața)

Pe tribună se urcau pe rând ceferiștii, care vorbeau celor strânși dincolo de gardul metalic.
                                                                                          (Eugen Barbu – Dimineața)

Eu mai am un braț tare, și te voi așeza cu pieptul pe mormântul părintelui meu, pe care tu l-ai ucis cu buzduganul lui Aron!
                                                            (Mihail Sadoveanu – Neamul Șoimăreștilor)

Topica: Propoziția atributivă stă după substantivul pe care îl determină. Uneori, între acesta și propoziția atributivă se pot intercala și alte atribute: …pe mormântul părintelui meu pe care tu l-ai ucis.

Punctuația: Propozițiile atributive care sunt absolut necesare în frază nu se despart prin virgulă de restul acesteia. Cele care aduc numai o precizare suplimentară, fără să fie absolut necesare comunicării, se despart prin virgulă de cuvântul determinat. Dacă o astfel de propoziție este intercalată între alte părți de propoziție, se separă de acestea prin virgulă.


Exemplu:

Omul care muncește este stimat de toată lumea.
Calul care se primește în dar nu se caută la dinți.
Casa care le aparține este foarte frumoasă.
Mașina cu care se bărbierește tatăl meu este nouă.

Explicații:

Propozițiile: care muncește, care se primește în dar, care le aparține, cu care se bărbierește tatăl meu, determină niște substantive.

Asemenea propoziții subordonate care determină un substantiv sau un înlocuitor al acestuia (pronume, numeral), având funcția de atribut, se numesc propoziții atributive.


Observații:

Pronumele relativ care introduce propoziții atributive are rol dublu:

a) leagă propoziția atributivă de cuvântul determinat de ea din regentă;
b) are funcții sintactice diferite (subiect, atribut, complement) în propozițiile din care face parte.

El are același gen și număr ca substantivul determinat din regentă, iar cazul, cel cerut de funcția sintactică.

Orașul în care m-am stabilit este așezat pe Argeș (în care – compl. circ. de loc, pronume relativ în cazul singular, cu prepoziția în).
Orașele în care sunt școli multe au numeroși elevi (în care – compl. circ. de loc, pronume relativ în acuzativ plural, cu prepoziția în).
Orașele a căror așezare este pitorească sunt vizitate de mulți turiști (a căror – atribut pronominal, pronume relativ în genitiv plural, precedat de articolul posesiv a).


Sursa: Ion Popescu – Limba Română-Gramatică, Editura didactică și pedagogică București 1984 – Propoziția atributivă

A fost articolul de ajutor?

0 / 0

Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: