Propoziția circumstanțială de mod. Exemple

Propoziția circumstanțială de mod

Propoziția circumstanțială de mod este propoziția subordonată care în frază are rol de complement circumstanțial de mod, arătând cum se desfășoară acțiunea.

Propoziția circumstanțială de mod poate fi introdusă prin adverbele relative cum, precum, cât și prin locuțiunile conjuncționale după cum, ca și cum, ca și când etc.

Topica: Ele urmează, de obicei, regentei: Jucau cum le cântai.
Uneori propoziția circumstanțială de mod precedă regenta sau este intercalată între diferite părți ale acesteia:

Cum le cântai, așa jucau.
A venit, după cum ne-am înțeles, la ora șase.

Punctuația: Propoziția circumstanțială de mod se desparte, în general, prin virgulă de regenta ei când se află înaintea acesteia și totdeauna când este intercalată. Când urmează după aceasta, se desparte de ea prin virgulă dacă nu se insistă asupra subordonatei.

Observație: Uneori, în regentă există unul din adverbele așa, astfel: Așa a scris, cum i s-a dictat.

Deseori, adverbele relative formează împreună cu adverbele așa și astfel un tot, luându-se împreună: așa cum, așa precum, astfel cum.
A venit pregătit de vânătoare, așa cum promisese.

Exemplu:

cum poate
cât îl țin picioarele
cum ne-am înțeles ieri
Dana este mică. Ea merge încet.
Emil este sportiv. El aleargă foarte repede.
Au sosit conform înțelegerii de ieri.

Explicații:
Cuvintele de mai sus din dreapta încet, foarte repede, conform înțelegerii sunt complemente circumstanțiale de mod. Ele pot fi înlocuite prin propozițiile circumstanțiale de mod de mai sus din partea stângă: cum poate, cât îl țin picioarele, cum ne-am înțeles ieri.


Sursa: Ion Popescu – Limba Română-Gramatică, Editura didactică și pedagogică București 1984 – Propoziția circumstanțială de mod

A fost articolul de ajutor?

0 / 0

Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: