Caracterizarea personajului Dan din Dan, căpitan de plai

Caracterizarea personajului Dan din Dan, căpitan de plai

Dan, personajul principal al poemului, este un personaj imaginar, deoarece nu figurează în nici unul din documentele istorice ale vremii, fiind o plăsmuire a imaginației poporului.

De aceea, el este „întruparea simbolică a patriotismului și eroismului anonim, popular”, „ca Romândor al lui Budai Deleanu”. (G.C. Nicolescu).

Numele său dă și titlul poemului, eroul participă la toate momentele acțiunii, fiind prezent atât în expozițiune, ca om al datoriei, cât și în deznodământul scrierii, ca un simbol al frumuseții morale a poporului român.

Pe parcursul întregului poem, Vasile Alecsandri îi realizează lui Dan un impresionant portret fizic și moral, în care trăsăturile caracteristice sunt ale unui erou popular legendar.

Fost oștean de-al lui Ștefan cel Mare, trăind singuratic, el vine parcă de dincolo de timp, din eternitate „Vechi pustnic rămas singur din timpul său afară/ Ca pe un gol de munte o stâncă solitară”.

Fire solitară și mediativă, Dan gândește asupra trecerii nemiloase și ireversibile a timpului, dar perspectiva morții nu-l înspăimântă. Regretul pentru trecerea anilor tinereții, și nu teama de moarte sunt exprimate de erou prin interogații retorice și printr-un limbaj exclamativ, metaforic, deosebit de expresiv: „… Timpul rece apasă-umărul meu…/ Și cât m-afundă în zile, tot simt că e mai greu!/ O, lege-a nimicirei. O lege nemiloasă!/ Când s-a toci oare a vremii lungă coasă?”.

Înfrățit cu natura în mijlocul căreia trăiește, albit de ani și de zile, eroul a acumulat o bogată experiență de viață și evocarea momentelor tinereții constituie alinarea împotriva tristeții ce amenință să devină copleșitoare.

Dintotdeauna el a luptat împotriva răului și a silniciei, nutrind speranța într-o lume ideală, perfectă: „Pe când era el tânăr, lumea-i părea îngustă/ Pentru bine, și largă, prea largă pentru rău! El ar fi avut-o bună ca bunul Dumnezeu”.

Dan îi ura din adâncul ființei sale pe cotropitori și, iubindu-și cu înflăcărare țara, lupta vitejește pentru apărarea ei, fiind prezent în luptă ori de câte ori aceasta era în primejdie: „Deci îi plăcea să-nfrunte cu dalba-i vitejie,/ Pe cei care prin lume purtau bici de urgie, Și mult iubea când țara striga: la luptă. Dane! Să vânture ca pleava oștirile dușmane”.

Prin faptele sale de vitejie, oșteanul asigura liniștea moșiei străbune: „Iar țara dormea-n pace pe timpii cei mari răi/ Cât Dan veghea-n picioare la căpătâiul ei”.

Ca orice erou popular, Dan este legat sufletește de tovarășul său nedespărțit, calul, căruia i se adresează direct și-i transmite curajul său nemăsurat: „N-aibi grijă, măi șoimane!: Eu am și duc cu mine/ o vrajă rea de dușmani și bună pentru tine”.

La fel de profundă este și legătură sa cu natura, deoarece eroul înțelege glasul acesteia, de la care află de năvălire tătarilor. Din același spirit de solidaritate, natura îl recunoaște și-l ajută, căci „râul îl cunoaște și scade-a sale valuri/ Să treacă înainte viteazul Dan la luptă”.

Deși bătrân, el rămâne același patriot înflăcărat care și-a păstrat vigoarea sufletească și trupească și care pleacă imediat la luptă când țara este în primejdie.

Dan simte și gândește ca orice român devotat patriei și care este gata de sacrificiu suprem pentru apărarea ei: „El zice cu mândrie, nălțând privirea-n sus: /<<Pe inimă și paloș rugina nu s-au pus./ O! Doamne, Doamne sfinte, mai dă-mi zile de trai/ Pân’ ce-oi strivi toți lupii, toți șerpii de pe plai!/ Fă tu să-mi piară numai atunci paloșul greu/ Când inima-nceta-va să bată-n pieptul meu…>>

Dragostei de țară i se adaugă deci ura neîmpăcată împotriva dușmanilor.

Patriotismul fierbinte al eroului, curajul și vitejia sunt dovedite și prin fapte, căci în timpul luptei: „El intră și se-ndeasă în gloata tremurândă/ Ca junghiul cel de moarte în inima plăpândă/ Și paloșul ce luce ca fulger de urgie/ Tot cade-n dreapta-n stânga și taie-n carne vie…”

Dan este și un prieten devotat, deoarece nu-și părăsește tovarășul de luptă în momentul când acesta este rănit, ci stă „de pază la capul lui Ursan”.

Frumusețea morală a personajului, însușirile lui alese se desprind însă puternic din atitudinea pe care acesta o adoptă în confruntarea cu Ghirai, hanul tătarilor. Deși e prizonierul acestuia, Dan își păstrează măreția și demnitatea: „Deși cuprins de lanțuri, măreț intră românul!”.


Sursa: Ioan Hapca – Liceul Teoretic „Bogdan Voda” Viseu de Sus – Caracterizarea personajului Dan din Dan, căpitan de plai

A fost articolul de ajutor?

0 / 0

%d blogeri au apreciat: