La fântâna miorița de Teodor Balș

La fântâna miorița de Teodor Balș

Noapte jumătate. Stele speriate
de război se-afundă lacului în undă.
Țevi de carabină înfloresc lumină
și mitraliere mușcă din tăcere
secerând feeric snopii de-ntuneric.
Stăm pe buza gropii. Lângă noi plâng plopii
retezați de-obuze.
Viermuiesc fasciștii
printre morți și tunuri. Curg spre zare drumuri
cu armate-n spate. Jerbe de grenade
spintecă pământul. Rupt de schije, vântul
s-a-necat în ape. Simt de mine-aproape
șoaptă sugrumată:
– Ți-aș întoarce, tată,
inima acasă, dar acu-s la coasă,
și cositul meu este lung și greu.
Dacă n-oi veni către zori de zi
îți las ție-n seamă: codrul de aramă,
apele și vântul. Să aduni pământul,
și în câmpul mare să n-arunci hotare
holdelor de grâie, semn să nu rămâie
pâinii, când o-mparte fratele cu frate…
Și de te-o-ntreba, măre, careva
unde-s, să îi spui că sunt plop de grui,
fir înalt de grâu cu pământ în brâu,
lună albă sunt și mă duc pe vânt
și mă-ntorc pe soare luminând mai tare
să răpun în zori umbre și răcori.
Dor de-o să v-apuce de mine-n răscruce
pe drumuri ieșiți și-o să m-auziți;
sirene-or suna și m-or îngâna,
păsările-n zbor cu aripa lor,
codrul coborând cu frunzele-n vânt,
legănându-mi zarea, Dunărea și marea…
S-a prelins în lut șoapte – și-a tăcut.
Glontele i-a spart cerul frunții, lat.
Celui ce-a căzut
casă i-am făcut, cu ferești de lut.
Și-l plângeau trei frați: plopii retezați.
Și la nunta lui, peste zări sâlhui
ca de sânge stea mi se arată.
Și pe umbra gropii se plecară plopii
frunzele să-și sune, somnul să-i îngâne
sângele țărânii: apele fântânii…


Sursa: Marin Toma – Limba Română-Lecturi literare, Editura didactică și pedagogică București 1989 – La fântâna miorița de Teodor Balș

A fost articolul de ajutor?

0 / 0

%d blogeri au apreciat: